Activism local pentru justiție climatică în Europa Centrală și de Est

Oportunitate de finanțare

0
107

Open Society Institute – Sofia Foundation (OSIS), cu sprijinul Open Society Foundations (OSF) și în cooperare cu Open Society European Network (OSEN), formată din organizații ale societății civile din Europa Centrală și de Est, lansează un apel de proiecte propuse de către organizațiile societății civile care doresc să sprijine includerea grupurilor și comunităților până acum marginalizate și excluse pentru a aborda problemele legate de justiție climatică (climate justice) în țările Europei Centrale de Est.

Perspectiva justiției climatice leagă drepturile omului, justiția socială și principiile generale ale egalității cu transformarea economiilor noastre pentru a asigura sustenabilitatea mediului. Este nevoie tot mai mare de o discuție incluzivă despre o distribuție echitabilă a sarcinilor și beneficiilor adaptării climatice. Până în prezent, cetățenii Europei Centrale și de Est au avut o participare redusă și riscă să fie lăsați în afara acestei dezbateri, deși sunt afectați în mod semnificativ de deciziile și politicile viitoare. Mai mult, criza Covid-19 va aduce consecințe imprevizibile și va crea, probabil, tensiuni între conservarea locurilor de muncă și politicile privind schimbările climatice.

Țările eligibile sunt: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Solicitanții eligibili trebuie să îndeplinească fiecare dintre următoarele condiții:

  • să fie organizații ale societății civile înregistrate sau grupuri non-formale reprezentate de o organizație a societății civile înregistrată;
  • să fie organizații non-profit, conduse de valori ale societății deschise, cum ar fi democrația, egalitatea și justiția climatică;
  • să fie organizații non-partizane;
  • să aibă sediul în țările eligibile.

Apelul de proiecte acordă prioritate proiectelor conduse de activiști de justiție climatică locală, de bază organizații locale, cu activități care se desfășoară în afara orașelor Capitală, fără însă a exclude organizațiile și grupurile cu sediul în Capitală.

Proiectele sprijinite vor primi granturi de până la 25.000 USD, iar durata lor nu trebuie să fie mai mare de 12 luni. Proiectele vor fi scrise în limba engleză. Termenul limită de depunere a cererii este 15 septembrie 2020. Pentru mai multe informații despre cerințe, ghiduri de depunere și alte informații relevante, vă rugăm să consultați textul apelului de proiecte și formularele pentru cereri de finanțare, în limba engleză, aici: https://osis.bg/?p=3591&lang=en.

Sursă: Centrul pentru Inovare Publică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here