Vânzarea cărnii de pisici ia amploare în Vietnam. Felinele sunt omorâte cu bestialitate

0
309

Animalele de companie sunt furate de pe străzi și chiar din curțile oamenilor și sunt transportate prin toată țara fără mâncare sau apă, iar mai apoi sunt sacrificate în moduri nesanitare și agonizante pentru feline, susțin militanții pentru drepturile animalelor.
Animalele sunt în multe cazuri înecate, lovite cu ciocanul, fierte de vii sau electrocutate, potrivit organizației Four Paws. Descoperirile lor sunt bazate pe luni întregi de anchete, conversații cu persoanele care vând carne de pisică, dar și pe filmulețe realizate în restaurante sau în zonele în care se vinde acest tip de carne.O pisică în viață se vinde cu aproximativ 5 euro pe kilogram, iar un kilogram de carne crudă costa 7 euro.

Pisicile negre valorează chiar mai mult. Prețul pentru o astfel de felină este de 7 euro pe kilogram, iar carnea lor poate ajunge să fie comercializată chiar și cu prețul de 18 euro pe kilogram.

În luna ianuarie a acestui an legea care interzicea consumul de carne de pisică a fost scoasă din uz, ceea ce a dus la o creștere a cererii.

Consumul cărnii de pisică este deosebit de popular în nordul țării, dar se răspândește spre sud, până în orașul Ho Chi Minh, potrivit constatărilor din anchetă.

Sursă foto: NeedPix

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.