Mircea Fechet este noul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor

0
259

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul de numire pentru Mircea Fechet, în funcția de ministru al mediului, apelor și pădurilor. Decizia a fost luată în contextul vacantării funcției, după ce fostul ministru, Costel Alexe, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

Mircea Fechet a ocupat, începând cu 30 noiembrie 2019 și până astăzi, poziția de secretar de stat pentru mediu în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Mircea Fechet a condus timp de un an activitatea a trei structuri importante din cadrul instituței: Direcția Evaluare Impact și Controlul Poluării, Direcția Managementul Deșeurilor și Direcția Situri Contaminate și Substanțe Periculoase.

Mircea Fechet a coordonat și activitatea Administrației Fondului pentru Mediu, a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a Gărzii Naționale de Mediu și este reprezentantul României în board-ul Agenției Europene de Mediu.

Noul ministru are o experiență vastă în domeniul managementului deșeurilor, acumulată ca director executiv adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, funcție pe care a ocupat-o timp de aproximativ 7 ani. În plus, experiența administrativă este completată de cei doi ani ca vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, precum și de ocuparea funcției de auditor extern la Autoritatea de Audit.

”Am făcut o echipă excelentă cu ministrul Costel Alexe și, ca atare, în lunile care urmează o să continui tot ceea ce am început împreună. Până la finalul anului am stabilit deja o serie de priorități: acomodarea celor aproape 100.000 de utilizatori cu noul SUMAL, sistemul pe care mizăm pentru stoparea tăierilor ilegale din pădurile românești, lansarea programului Rabla Electrocasnice, prin care peste 100.000 de români își vor putea utila casele cu aparaturi eficiente energetic, dar și evaluarea dosarelor din programele finanțate în premieră prin AFM (Casa Eficientă Energetic și Iluminatul public ecologic). La fel de important este să adoptăm anul acesta sistemul garanție-depozit, un mecanism construit de la zero în acest mandat, pentru ca România să facă trecerea de la țara depozitării la țara reciclării. Desigur, problematica poluării aerului este la fel de importantă pe agenda mea. Trebuie să accelerăm cea mai mare extindere a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului din ultimii 10 ani: 60 de stații noi trebuie să ajungă în peste 30 de orașe ale țării. Pe lângă toate acestea, vom acorda atenție: punerii sub protecție a noi suprafețe de păduri virgine și cvasi-virgine prin includerea acestora în Catalogul Național, controalelor Gărzilor Forestiere împreună cu poliția română care pot acționa mult mai exigent conform noului Cod Silvic și derulării etapei de toamnă a campaniei de împădurire ”O pădure cât o țară”. Nu în ultimul rând, avem o responsabilitate imensă și la nivel european, unde se dezbat politicile de mediu pentru anii 2030 – 2050”, a declarat Mircea Fechet.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here