În ședința de Guvern au fost adoptate mai multe proiecte importante pentru oameni și companii. Unul dintre acestea este amânarea ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni. De amânare pot beneficia atât persoanele fizice, cât și companiile care întâmpină dificultăți cauzate de creșterea prețurilor și de inflație.
Alte măsuri importante:
- Tichetele de masă se majorează cu 50%: de la 20 lei la 30 lei!
- Pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei! De acest ajutor financiar în plus față de pensie vor beneficia aproximativ 3,3 milioane de pensionari, potrivit estimărilor. Este al doilea ajutor de acest fel acordat de Guvern în acest an, după cel acordat în ianuarie pensionarilor cu venituri lunare de până la 1.600 de lei.
Prelungim până la sfârșitul anului Programul IMM Invest Plus, pentru a sprijini antreprenorii care se confruntă cu un deficit de lichidităţi. IMM INVEST PLUS, IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST. Plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului. Prin aceste programe, mediul de afaceri beneficiază de un plafon total al garanțiilor de 7,5 miliarde de lei și de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane lei. Astfel, 10.704 beneficiari vor avea acces la finanțare pentru a-și continua activitatea.
Totodată, s-a adoptat un set de măsuri care vizează jaloanele și țintele din PNRR. Este un efort instituțional care trebuie continuat, pentru a obține rezultatele pe care ni le-am propus, cu beneficii concrete pentru români.
60% din pachetul Sprijin pentru România este pentru mediul de afaceri și investiții, iar 40% este pentru persoanele vulnerabile. PNL consideră că este vital să avem un mediu de afaceri puternic și creștere economică, astfel încât măsurile luate pentru cei cu venituri mai mici să poată fi susținute.





