Au trecut peste cinci sute de zile de la începutul războiului, „războiul de trei zile” din visele lui Putin și mulți au declarat că acesta a fost deja pierdut de Rusia din punct de vedere strategic, în sensul în care obiectivele au fost complet sau cel puțin parțial ratate.
Obiectivele lor de război se tot schimbă în funcție de situația de pe front și de mediul internațional ostil pe care Kremlinul îl simte.
Putem totuși să fim de acord până acum că obiectivele inițiale se învârteau, atât cât putem fi siguri, în jurul acestor direcții generale: recunoașterea internațională a anexării Crimeii, Donbass și a estului și sudului Ucrainei; schimbarea regimului de la Kiev în favoarea unui guvern mai puțin ostil, vizând o viitoare absorbție a restului țării în Federația Rusă; restabilirea sferelor de influență; slăbirea NATO și o contestare a ordinii internaționale și a dreptului internațional.
În prezent, obiectivele sale de război ar putea fi aceleași, însă a fost nevoit să mute stâlpul porții cu câteva sute de metri înapoi, într-o asemenea măsură, încât cel mult poate spera acum, în mod realist vorbind, să se mențină pe teritoriul pe care armata rusă a reușit să îl ocupe temporar.
Cu toată sinceritatea, nici măcar atât nu reușește în prezent, câteva direcții evoluând într-un mod nefericit pentru forța invadatoare, în special în zona Bahmut, unde a avut loc cea mai mare și oribilă pierdere de vieți omenești pentru a captura un oraș de aproximativ 73.000 de cetățeni.
De ce continua Putin să lupte?
În acest moment, nu prea are motive să se oprească, armata nu a suferit un colaps, nici fronturile, ofensiva ucraineană este încetinită din cauza fortificațiilor, a minelor și a lipsei de muniție sau de tehnică specializată. În Rusia, climatul este rezonabil de stabil, cel puțin din cât putem sau ne este permis să vedem prin această ceață a războiului. Asta nu înseamnă că mediul nu se poate evolua rapid și dramatic, transformându-l într-un coșmar. Avem deja un precedent.
Există diverse teorii și mai ales o mulțime de speculații în sfera academică, motiv pentru care nu indica cu certitudine răspunsul la această întrebare. Cu toate acestea, voi încerca să prezint două dintre cele mai solide răspunsuri, având în vedere de asemenea că poate fi o combinație între cele două, toate celelalte despre care nu am scris, sau doar câteva. Ceea ce pot spune cu siguranță este că nu există un singur răspuns pentru toate acestea.
Căderea regimului
Dacă acceptăm că războiul a fost deja pierdut, din punct de vedere strategic, iar acum asistăm doar la ultimele faze ale acestuia, atunci am putea specula că o opțiune pentru Putin și Rusia în acest moment ar fi să își reducă pierderile și să se retragă. Trebuie să înțelegem fluiditatea și volatilitatea unui război, caracterul imprevizibil al acestuia și faptul că multe acțiuni nevăzute s-ar putea desfășura, ceea ce ar putea, de asemenea, să tragă acest război într-o altă dimensiune unde mai mulți actori pot intra în orice moment în luptă, schimbând echilibrul de putere.
De asemenea, trebuie să înțelegem că nicio națiune/imperiu care a declanșat într-un război de cucerire teritorială și nu a reușit să își atingă obiectivele nu a ieșit pur și simplu din el pentru a-și reduce pierderile. Liderii lor au continuat să lupte până la capăt, declarând război total, știind că, odată ce au pierdut totul, propriile lor vieți vor fi pierdute, întregul sistem se va prăbuși și, mai ales în cazul regimurilor totalitare, munca lor „divină” va fi fost în zadar.
De la început ar trebui să ne dăm seama că factorul umanitar a fost, în general, cea mai lipsită de importanță dintre preocupările lor, așa cum este cazul și în acest război. Putin și cercul său dau dovadă de puțină considerație pentru viața umană, așa cum am scris la începutul războiului. Același lucru a fost valabil și pentru Uniunea Sovietică în trecut.
Din tot ceea ce putem contura până acum, am observat ezitarea regimului lui Putin de a declara mobilizarea generală, legea marțială la nivel național, care în orice caz ar fi necesare pentru un război de această amploare, dacă nu s-ar teme de răspunsul popular.
Am fost martori, de asemenea, la evenimentele ce s-au derulat în timpul putsch-ului eșuat de 24 de ore al lui Prigojin și al mercenarilor săi din Wagner. Într-adevăr, deocamdată, încă nu au avut de suferit pentru asta, nu în mod real – deposedarea de vehicule militare grele și arme nu este chiar atât de drastică, și nici celelalte acțiuni subsecvente împotriva lor.
Spun acest lucru deoarece, dacă ar fi să comparăm această situație particulară cu alte evenimente similare din istorie și cu „ghidul liderului totalitar”, totul pare ca o slăbiciune uriașă. În trecut, rebelii au fost doborâți fără milă, executați rapid, dând dovadă de forță și fiind un avertisment pentru alți potențiali jucători interni care s-ar fi putut gândi să sfideze conducerea.
Pentru un lider paranoic precum Putin, un fost agent KGB, născut și modelat de paranoia, secretomanie și scheme conspiraționiste, cu siguranță ține cont de istorie, temându-se de o situație de tip 1917.
Acest eveniment ar trebui să ocupe mult spațiu în mintea și gândirea lui Putin, așa că, cel mai probabil, încearcă un act de echilibristică pentru a susține acest război, cu speranța că va reuși să reziste mai mult decât Occidentul, să îl stopeze, să oprească ajutorul pe care Ucraina îl primește din întreaga lume.
O retragere parțială sau totală ar putea rezulta într-o potențială răsturnare a regimului Putin, ceea ce se traduce pentru el (ca în cazul tuturor dictatorilor, deoarece toți că în lipsa lor, Apocalipsa și Ridicarea la Cer ar urma automat) prin „decesul” Federației Ruse. Evident, efectele ar putea fi resimțite și în cazul integrității corporale.
Alții s-ar putea opune acestui fir de gândire, fiind siguri că el poate vinde orice poveste populației Rusiei și să iasă neatins din toată această afacere, lucru cu care nu sunt de acord.
Tocmai pentru că nu o poate face, am observat recenta reprimare a naționaliștilor duri de extremă-dreaptă, precum teroristul Igor Grkin/Strelkov, care, în orice caz, a fost o adevărată voce critică față de modul de desfășurare a operațiunilor și tacticilor folosite în acest război și care i-a acuzat atât pe Putin, cât și pe conducerea Ministerului rus al Apărării de abuz de resurse și incompetență.
Și mai mulți ca el îi vor urma exemplul, deoarece șoaptele s-au transformat în cuvinte spuse cu aplomb iar curajul de a vorbi în public a atins un nivel incomod și cu siguranță nu ajută în cazul unei potențiale retrageri din Ucraina.
Acești actori ar putea agita populația, ofițerii de rang inferior din armată, generalii și alți agenți de securitate cu remarci ostile ce ar sugera trădarea Federației Ruse în cazul unei astfel de măsuri.
Delirul și accesul redus la informații
Din câte știm, este posibil ca „liderul suprem” să nu fie pe deplin conștient de ceea ce se întâmplă. Ruskiy Mir este deja bine-cunoscută ca suferind de transmiterea defectuoasă a informațiilor pe scara ierarhică.
În România, când eram copii, obișnuiam să jucăm un joc numit „Telefonul fără fir”. Copiii stăteau la rând sau umăr lângă umăr și îi șopteau pe rând o frază celui de lângă ei. Ultimul care primea informația trebuia să o rostească cu voce tare pentru a vedea dacă intermediarii au schimbat, mințit și l-au dezinformat pe următorul. Vă mărturisesc că în 99% din cazuri, fraza pe care o rostea ultimul destinatar nu era nici pe departe similară cu ceea ce șoptise primul copil.
Lăsând jocurile copilăriei în urmă, aceasta este de fapt o „boală” de care au suferit toate regimurile comuniste în trecut, în special URSS și acum Federația Rusă. Este adevărat și pentru cele totalitare/autoritare indiferent de ideologia aleasă. Trebuie să mărturisesc că acest lucru se întâmplă încă și la noi în țară și nu pot decât să speculez că este valabil și pentru fostele „republici socialiste”.
Ceaușescu, de exemplu, a fost atât de detașat de realitate în ultimii săi ani la putere încât, de cele mai multe ori, ordinele și comenzile sale au fost primite cu perplexitate sau confuzie generală. Acesta este, de asemenea, și motivul pentru care, în decembrie 1989, nu a înțeles gravitatea situației și nici nu a înțeles că subordonații săi îl mințeau. Mai mult, fără a avea în minte perspectiva completă, comenzile sale i-au scurtat de fapt considerabil durata de viață.
Veștile proaste sunt trimise de la bază, ajungând la receptorul final ca fiind vești minunate, de teama „uciderii mesagerului”, a retrogradării sau mai rău. Autoconservare în general.
Ceea ce știm în mod rezonabil este că a fost într-adevăr mințit de armată cu privire la nivelul de pregătire al trupelor și mai ales cu privire la nivelul lor de înarmare și al calității echipamentului, de serviciile secrete cu privire la modul în care vor fi întâmpinați ca salvatori în Ucraina, de propagandă și de „slăbiciunea” lui Zelenski și a guvernului său.
De asemenea, a fost mințit cu privire la disponibilitatea Occidentului de a oferi ajutor Ucrainei, la reziliența și unitatea națiunilor membre ale Tratatului Atlanticului de Nord. În afară de câteva democrații liberale și lideri din întreaga lume, inclusiv în Europa, toată lumea își face partea, mai mult sau mai puțin.
Dar acesta este un alt articol de mărimea unei lucrări de disertație ce ar trebui făcut pentru a explica tot ce se întâmplă.
În definitiv, am încercat în articolele precedente să explic atât pe larg, dar și în detaliu câte dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru.
Putem spune cu certitudine că nu are nicio idee despre ceea ce se întâmplă pe front și/sau acasă? Nu. Puțin probabil ca această întrebare să răspundem cu afirmativ.
Știe, totuși, ce se întâmplă în camerele ferite și la colțurile de stradă, despre conspirațiile ce au sau nu loc în siguranță, departe de urechile sale? Nu, probabil că nu.
Se speculează că acesta se agață de o „glorioasă măreție imperială, cuceritoare de teritorii” și de „excepționalismul rus” și că nu ar face față pe deplin realității. S-ar putea să nu accepte cu adevărat faptul că, în situația actuală, viitorul pare sumbru pentru el și pentru Federația Rusă, din punct de vedere economic, politic și al integrității teritoriale.
Cu siguranță, el lasă loc pentru situații neprevăzute și pentru un potențial ajutor suplimentar din partea Chinei și al altor state „nealiniate”, așa cum oricum se întâmplă – în această privință știm de fapt că primește ajutor din partea Chinei, care îi furnizează echipament de protecție, drone și alte piese și componente cu dublă utilizare, din partea Iranului primește muniție, drone și alte bunuri militare, din partea Coreei de Nord muniție ș.a.
Dacă luăm în considerare cele menționate mai sus, atunci nu există încă niciun motiv pentru ca el să dea înapoi sau să încerce să ajungă la un acord cât timp încă mai crede că războiul poate fi câștigat, ceea ce, cu toată onestitatea, este adevărat. Nu putem lua nimic de bun, rușii oricum nu o vor face.
De asemenea, știm, în mod rezonabil, că este un „strongman” și, dacă ne este să ne inspirăm din psihologia liderilor puternici, atunci am putea înțelege că niciun lider puternic nu se retrage, nu până când nu este complet învins.
Știm, de asemenea, de la dictatorii din trecut că atunci când situația devine dificilă, aceștia își dublează eforturile, devin mai îndârjiți și refuză categoric să dea înapoi și doar escaladează – acest lucru trebuie să fie înțeles și de către Occident atunci când are de-a face cu Putin și cu Rusia – că nu îl pot controla, nici pe el, nici rezultatul, nici în mod rezonabil, nici precis.
Acesta este motivul pentru care trebuie să înfruntăm faptele și să ne asigurăm că Ucraina va câștiga iar înfrângerea Rusiei are loc. Nu trebuie să fim doar reactivi, ci proactivi.
Nu există o cale ușoară de ieșire din acest război, nu una morală și nici una care să respecte dreptul internațional și nici măcar interesele noastre cumulate. Cel puțin nu una care să nu se dovedească a fi efemeră, care să asigure securitatea continentului european sau ”deterrence”.
Dacă fiecare lider și subordonat înțelege acest lucru, atunci putem cu adevărat să ne pregătim pentru efectele și rezultatele derivate din înfrângerea Rusiei, și mai ales a lui Putin.
