Protest de amploare în București: „Fără haos în legislația fiscală” Contabilii, antreprenorii și economiștii din întreaga țară se vor reuni

0
97

Pe 8 iulie, Bucureștiul va găzdui un protest de amploare intitulat „Fără haos în legislația fiscală”, unde contabilii, antreprenorii și economiștii din întreaga țară se vor reuni pentru a-și exprima nemulțumirea față de abuzurile legislative și măsurile fiscale opresive.

Acest protest nu se limitează doar la problematica e-TVA și e-Factura; el simbolizează o respingere fermă a modului în care statul român gestionează relația cu contribuabilii, anunță Patronatul Antreprenorilor Contabili din România.

Într-un peisaj economic deja instabil, mediul de afaceri românesc este forțat să navigheze printr-o legislație fiscală în continuă schimbare, generând incertitudine și provocări majore. Modificările legislative frecvente, adesea introduse fără consultare și într-un timp extrem de scurt, pun o presiune uriașă pe antreprenori și contabili. În condițiile în care în România modificările fiscale survin, în medie, la fiecare două zile lucrătoare, se instalează făr drept de apel un ritm haotic ce face imposibilă adaptarea corespunzătoare a strategiilor financiare ale companiilor.

Protestul „Fără haos în legislația fiscală” vizează:

  • Adoptarea de ordonanțe de urgență (OUG) fără consultare publică sau implicarea specialiștilor în domeniu subminează principiile democratice fundamentale. Un exemplu recent este modificarea unei legi organice printr-un OUG publicat în doar două zile.
  • Modificările legislative rapide și neanunțate generează confuzie și instabilitate. Transparența decizională și dialogul social sunt esențiale pentru un cadru legislativ predictibil și just.
  • Declararea tuturor facturilor de achiziții ale persoanelor fizice reprezintă o încălcare gravă a dreptului la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal.
  • Impunerea responsabilităților de control fiscal asupra contribuabililor, forțându-i să îndeplinească sarcini care ar trebui să fie în atribuțiile ANAF, creează o povară suplimentară și nejustificată.
  • Cerința de a schimba din nou casele de marcat pentru a imprima QR coduri, fără a oferi deduceri fiscale, reprezintă o măsură abuzivă și costisitoare pentru companii.

În fruntea inițiativei ce are un atât de mare ecou în aceste zile se află Valentina Saygo, alaturi de fondatoarele PACR : Andreia Zgubea, Alina Maria Corol, Ligia Madalina Zgubea si Mihaela Diaconu. Valentina Saygo, alături de membrii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România și alți specialiști recunoscuți, au fost și sunt voci constante în pledoaria pentru transparență și echitate fiscală

Detalii despre protest:

  • Data: 8 iulie 2024
  • Locație: Piața Victoriei, București
  • Ora de începere: 08:30 AM

Protestul „Fără haos în legislația fiscală” este un strigăt de ajutor din partea mediului de afaceri românesc, care solicită transparență, stabilitate și respect din partea instituțiilor statului. Participanții doresc să transmită un mesaj clar că schimbările frecvente și impredictibile ale legislației fiscale nu sunt sustenabile și că este nevoie de o reformă reală pentru a sprijini dezvoltarea economică a României.
 
OBIECTIVELE PROTESTULUI:

  1. Solicităm stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum șase luni înainte de implementare, pentru a permite firmelor să se adapteze.
  2. Cerem implicarea reală a mediului de afaceri și a specialiștilor în procesul de elaborare a politicilor fiscale.
  3. Eliminarea declarațiilor redundante și a cerințelor birocratice inutile, care consumă timp și resurse valoroase.
  4. Asigurarea unui tratament echitabil pentru toate companiile și respectarea prezumției de nevinovăție în relația cu ANAF.

Este timpul să acționăm pentru un viitor mai bun, în care dezvoltarea economică să fie susținută prin politici fiscale echilibrate și transparente. Este timpul să ne facem vocile auzite și înțelese, pentru a construi o economie solidă și durabilă.

Protest de amploare în București: „Fără haos în legislația fiscală” Contabilii, antreprenorii și economiștii din întreaga țară se vor reuni
Protest de amploare în București: „Fără haos în legislația fiscală” Contabilii, antreprenorii și economiștii din întreaga țară se vor reuni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.