Evenimentul „Fii Regina pentru o Zi” by Cardinalia aduce eleganță și inspirație la Hotel Kronwell

0
115

Pe 27 septembrie 2024, Brașovul va deveni centrul eleganței și al frumuseții autentice, odată cu evenimentul „Fii Regina pentru o Zi” organizat de Cardinalia, găzduit la prestigiosul Hotel Kronwell. Această proiect aduce în prim-plan femei remarcabile, cu vârste de peste 35 de ani, care vor redefini standardele frumuseții și ale rafinamentului pe podium, demonstrând că grația și stilul nu țin cont de vârstă.

Evenimentul „Fii Regina pentru o Zi” este mai mult decât un simplu show de modă; este o celebrare a femeilor puternice și autentice din diverse domenii. Creat din pasiunea Adinei Cotigă pentru modă și modelling, Cardinalia își propune să inspire femeile din întreaga țară, arătându-le că adevărata frumusețe vine din încrederea în sine și din asumarea propriei identități.

Sub direcția artistică a renumitului Alin Gălățescu, director fotografie Daniel Faluvegi și prezentat de carismatica Octavia Geamănu, acest spectacol promite să fie unul memorabil, aducând pe scenă 33 de femei extraordinare care vor defila într-o explozie de stil și rafinament.

Participantele vor purta creațiile de toamnă ale unor designeri români de renume, precum Idyllic, Damelia și Maam with Love, completate de accesoriile sofisticate ale brandului internațional Musette. Fiecare ținută va reflecta diversitatea și complexitatea feminității moderne, punând în valoare unicitatea fiecărei femei care pășește pe catwalk. Această seară va fi o adevărată sărbătoare a stilului personal, în care frumusețea fiecărei participante va străluci în lumina reflectoarelor.

De la debutul său în urmă cu doar un an, Cardinalia a atras numeroase personalități din lumea modei și a mass-media, printre care Romanitza Iovan, Vali Cioban cu brandul Chic, Mery Stan, dar și vedete apreciate precum Andreea Berecleanu, Liliana Curea (Pro TV), Carla Tănasie (Digi 24) și Oana Florentina Văduva (A7).

Numărul de modele din comunitatea Cardinalia a crescut impresionant, de la 25 la 200 în doar un an, iar postările pe rețelele de socializare au adunat peste 60.000 de vizualizări. Aceste rezultate demonstrează impactul și popularitatea inițiativei, care continuă să inspire și să atragă femei din întreaga țară.

În 2025, Cardinalia își va extinde proiectele cu noi show-uri „Fii Regina pentru o Zi” în București și într-un alt oraș important din România, consolidându-și astfel prezența pe scena modei naționale. De asemenea, va continua caravana de ședințe foto și workshopuri în toată țara, oferind femeilor oportunitatea de a-și redescoperi feminitatea și de a-și exersa abilitățile de modelling.

Pentru cele interesate să se alăture comunității Cardinalia, agenția pune la dispoziție un program de înscrieri deschis, unde femeile pot explora diversele aspecte ale modellingului și ale dezvoltării personale, participând la ședințe foto profesioniste și workshopuri de catwalk și posing.

Dacă dorești să urmărești îndeaproape parcursul acestui proiect de succes și să nu ratezi viitoarele evenimente, te invităm să vizitezi site-ul cardinalia.ro și să te alături comunității lor pe rețelele de socializare. Fii la curent cu toate detaliile și descoperă cum poți deveni și tu „Regina pentru o zi”.

Cardinalia – Frumusețea adevărată nu are vârstă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.