Acasă Blog Pagina 363

OPINIE. Prăbușirea miturilor: ”Învingători și Pierzători” pe scena relațiilor internaționale

Prăbușirea miturilor: A trecut aproape 1 an de când Federația Rusă a invadat din nou Ucraina, timp în care o mulțime de mituri s-au prăbușit.

Perioada aceasta ne-a arătat, într-un fel sau altul, că democrația de tip occidental este funcțională și că valorile de odinioară ce s-au transformat în mantre pe parcursul perioadei cele mai prospere din istorie dar și de relativă acalmie, nu au fost abandonate.

În același timp, acest război a declanșat varii mecanisme ce au început să repare câteva dintre greșelile perpetuate ale istoriei post-bipolare și, așa cum se întâmplă în orice conflict de magnitudinea aceasta, ritmul este alert, mai ales pentru că momentele de ezitare înseamnă multe mii de morți.

Mitul realismului în relațiile internaționale

Realpolitikul și așa-zisul realism în relațiile internaționale, precum și șarlatanii teoriilor netestate sau aplicate în mod machiavelic sau convenabil, au ieșit la suprafață, așa cum un astfel de moment de importanță istorică o face fără echivoc.

Desigur, atât în viața de zi cu zi, cât și în cazul relațiilor internaționale, stările de fapt sunt nuanțate și nimic nu este alb sau negru – a nu se confunda cu putinismul ce propune la o populație globală de 8 miliarde, 32 de miliarde de adevăruri unice.

OPINIE. Prăbușirea miturilor ”Învingători și Pierzători” pe scena relațiilor internaționale. Foto: Hepta

Mai trebuie să treacă mult timp, să se dezbată aproape interminabil până când propovăduitorii „post-adevărului” să fie expuși pentru ceea ce sunt în mod real, dar consider că acesta este unul dintre momentele cheie pentru ca acest lucru să se întâmple.

Germania raliată la poziția Occidentală

Momentul de cotitură, deși poate prematur și într-o notă optimistă, a venit odată cu ralierea Germaniei la poziția Occidentală în ceea ce privește furnizarea armamentului greu pentru Ucraina.

OPINIE. Prăbușirea miturilor ”Învingători și Pierzători” pe scena relațiilor internaționale. Foto Hepta

Nu pot decât să speculez că această raliere a fost realizată cu eforturi supreme din partea Statelor Unite, dar și din partea celorlalte state aliate, astfel încât odată cu această decizie există șansa, cu condițiile necesare pentru a putea profita de ea, ca Ucraina să reușească dacă nu o eliberare totală, măcar o poziționare extrem de favorabilă pentru posibile viitoare negocieri (dacă va mai avea cu cine, sau dacă într-adevăr așa se va fi terminat acest război și dacă se va termina vreodată).

Personal, consider că poate să efectueze o eliberare completă cu condiția ca tot ce are nevoie pentru a o face să fie furnizat. Dorința și determinarea pentru așa ceva există în Ucraina și deja nu mai ține doar de voința politică a unui om, partid, sau guvern.

Destul de multe informații au apărut ce indică o lipsă importantă a muniției pentru ruși și, întărite de faptul că în loc de 20-30 de lovituri de artilerie pe zi (un ritm și mai draconic fiind întâlnit pe parcursul războiului, mai ales la început, depinzând de front), în cele mai multe cazuri avem poate 5-6, în cele mai active părți ale frontului.

Conflictul este în derulare, informațiile ce transpiră de pe câmpul de luptă indică, atât cât pot, un număr alarmant de mare de pierderi de viață și trebuie să ținem cont că suntem într-un punct de relativă acalmie. A se face diferența între acalmie și stagnare, nefiind cazul pentru cea din urmă.

Mitul responsabilității restrânse

În definitiv, orice număr de pierderi de viață umană dintr-un război este intolerabil de mare.

Momentul de oprire completă pentru astfel de agresiuni imperialiste ce aparțin secolului XX trebuia să fi venit odată cu prăbușirea Zidului Berlinului, dar în cazul nostru Rusia a avut alte planuri și trebuie să insist că voința nu a fost doar a lui Putin și a apropiaților săi, ci responsabilitatea pentru aceste nesfârșite și ciclice războaie de agresiune șade pe umerii întregii Federației Ruse, nu doar a unui singur om.

Sunt perfect conștient că nu toți rușii sunt zeloți ai războiului, că nu toată populația eterogenă a Rusiei ține la piept „Teza din Iulie” a lui Putin (aici) sau cărțile lui Dughin, sau ideile lui Soljenițîn, însă este absolut irelevant – momentele în care mai căutăm scuze pentru acest etern agresor, indiferent de organizarea sa politico-geografică (Rusia/URSS/Imp. Țarist), trebuie să înceteze.

În acest sens, este imperios necesar să avem o schimbare de atitudine în ceea ce privește poziționarea occidentală în fața Rusiei și putem observa deja că se întâmplă în fața ochilor noștri.

Mitul ”Liniei Roșii”

Linia roșie ce a fost autoimpusă în cazul livrărilor de tancuri grele a fost spulberată odată cu anunțul lui Olaf Scholz și, într-un final, cu toate excepțiile de rigoare, Occidentul s-a unit și s-a așezat cu capacitatea sa industrială considerabilă în spatele Ucrainei. Barajul a fost spart. Voi profita de ocazi și voi spune: Bravo, Germania! Bravo, Olaf Scholz, într-un final!

OPINIE. Prăbușirea miturilor ”Învingători și Pierzători” pe scena relațiilor internaționale. Foto Hepta
OPINIE. Prăbușirea miturilor ”Învingători și Pierzători” pe scena relațiilor internaționale. Foto Hepta

Sancțiunile curente sunt eficiente, indiferent că durează, sau că poate în unele cazuri ne-am fi dorit să vedem asta ceva mai concret, dar aceasta este specificitatea lor – au nevoie de timp.

În acest sens, eforturile noastre trebuie să continue și să se întărească și să se înmulțească, mai ales dacă suntem în acord că obiectivul principal al prezentului și viitorului este ca Federația Rusă (în oricare configurație politico-geografică o vom întâlni odată cu potențiala înfrângere suferită) să nu mai fie vreodată capabilă să declanșeze astfel de invazii în Europa.

Desigur, obiectivul este unul extrem de dificil, mai ales din cauza capabilităților nucleare pe care le deține, dar există 3 concepte transatlantice ce pot rezolva acest lucru: deterrence, containment & rezilience.

Abia când se vor arăta dispuși și apți pentru a respecta dreptul internațional și viața umana consider că va fi necesar să reapară un alt concept eficient: integrarea europeană – trebuia înțeles de la început că acest concept nu poate fi implementat în state care nu-și doresc așa ceva, sau care trăiesc din povești de mult apuse de preamărire imperială.

Mitul democratizării Federației Ruse

Așa cum colapsul Uniunii Sovietice a eliberat energii renovatoare și au oferit o nouă prospețime democrației, la fel se va întâmpla și în momentul eventual în care Ucraina va fi câștigat acest război, iar Rusia nu va mai putea să-și impună voința bazându-se pe colaborarea cumpărată a unor actori locali, regionali sau chiar obscuri.

Ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla într-un fel sau altul. Tendința este destul de clară în acest sens, iar actorii ce în momentul de față fac notă discordantă sau care împiedică efortul unit al Occidentului suferă și vor suferi în continuare la capitolul încredere.

Așa cum oricine poate înțelege relațiile internaționale și economia în general, încrederea este unul dintre cele mai importante concepte de care o entitate se poate bucura – aceasta înseamnă prosperitate, comerț și standard de viață îmbunătățit pentru proprii cetățeni.

Mitul alianțelor Rusiei

Putem deja privi către anumite acțiuni pe care Vucic și Serbia le-a întreprins, de la denunțarea propriilor cetățeni ce participă în Ucraina și sunt parte a grupului Wagner, până la compromisurile pe care le-a făcut și le va face în final în ceea ce privește situația dificilă referitoare la Kosovo.

A nu se înțelege că atribui cuvinte de laudă Serbiei, ci doar observ și aștern realitatea (atât cât o pot înțelege eu).

La fel se va întâmpla și cu alte elemente disruptive precum Orban și a sa Ungaria, sau Turcia lui Erdogan. Unii nu vor avea de ales, alții vor alege conștient din simpla înțelegere că este în interesul lor imediat, dar și pe termen lung, să o facă, indiferent de populismul de care dau dovadă sau de declarațiile flamboaiante.

Măreția Federației Ruse, un mit și o ruină, în momentul de față arată ca o navă ce se scufundă, China se pare că a tăiat sfoara de la ancoră, dacă mi se permite figura de stil, și singura țară care pare că este în colaborare deplină este regimul muribund de la Teheran, înregistrându-se o creștere de 15% a schimbului comercial dintre Iran și Rusia.

Pierzătorul este clar și chiar și statele ce pe parcurs și-au arătat susținerea pentru Rusia, chiar și doar la nivel declarativ, o vor abandona, dacă nu cumva au făcut-o deja.

În relațiile internaționale nimic nu este veșnic, nici măcar lipsa de încredere, ea se poate cultiva și se poate construi în timp, așadar politicile eronate ale diverșilor actori aflați pe scena europeană vor dispărea, la fel și neîncrederea, poate chiar odată cu schimbările provenite din alegerile generale.

Voi repeta până când va deveni clar pentru toată lumea: Cele mai mari și importante proiecte pentru România postsocialistă au fost aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și integrarea în Uniunea Europeană.

Odesa, desemnat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Orașul portuar din Ucraina apreciat de agenția culturală a ONU, însă rușii au protestat vehement

Centrul istoric al orașului portuar ucrainean Odesa a fost desemnat de către agenția culturală a Națiunilor Unite drept sit al Patrimoniului Mondial în pericol, în ciuda opoziției Rusiei, anunță BBC.

Unesco a declarat că decizia sa a recunoscut ,,valoarea universală excepțională” a sitului.

Însă, Rusia a criticat această decizie, afirmând că este ,,motivată politic”.

Cunoscută drept perla Mării Negre, Odesa a fost bombardată de mai multe ori de când Rusia a invadat Ucraina.

Anul trecut, locuitorii s-au grăbit să protejeze monumentele și clădirile orașului, acoperindu-le cu saci de nisip.

Vorbind după vot, directorul general al Unesco, Audrei Azoulai, a declarat că desemnarea orașului ca sit al Patrimoniului Mondial a fost un pas important.

,,A existat în primul rând un aspect simbolic, care este acela de a spune că acest oraș aparține patrimoniului mondial, ne privește pe toți, îl privim cu toții, îl vedem cu toții și îi recunoaștem istoria și contribuția la patrimoniu”, a spus ea. ,Acesta este deja un aspect simbolic important.”

Azoulay a declarat că decizia a însemnat, de asemenea, că toți membrii convenției, inclusiv Rusia, vor avea obligația de a ,,nu aduce distrugeri deliberate” la situl patrimoniului mondial.

Părți din Odesa au fost, de asemenea, adăugate pe lista Patrimoniului Mondial în pericol, ceea ce, potrivit Unesco, oferă orașului acces la asistență tehnică și financiară, ,,pe care Ucraina o poate solicita pentru a asigura protecția bunului și, dacă este necesar, pentru a ajuta la reabilitarea acestuia”.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a salutat decizia, declarându-se ,,recunoscător partenerilor care ajută la protejarea perlei noastre de atacurile invadatorilor ruși”.

Rusia, care a încercat în repetate rânduri să amâne votul, a acuzat la rândul său Ucraina că își ,,distruge” propriile monumente.

Odesa, desemnat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Orașul portuar din Ucraina apreciat de agenția culturală a ONU. Foto: Tw/@aprokopiev

Ministerul de Externe de la Moscova a acuzat, de asemenea, Ucraina că a prezentat un dosar de candidatură slab și a afirmat că votul a fost luat ,,sub presiunea Occidentului”, în timp ce ,,nu a ținut cont de regulile de procedură”.

,,A fost pregătit în grabă, fără a respecta standardele înalte actuale ale Unesco”, a declarat ministerul rus de externe.

Alte șapte situri din Ucraina au fost adăugate pe lista Patrimoniului Mondial al Unesco, inclusiv Catedrala Sfânta Sofia din capitala Kiev și centrul istoric al orașului Lviv din vestul țării.

STUDIU. În 2023, numărul românilor expuși riscului de sărăcie va crește. Persoanele cu venituri mai mici resimt mai tare creșterea prețurilor

În 2023, numărul de persoane expuse riscului de sărăcie va crește dacă autoritățile nu utilizează în cel mai scurt timp posibil toate instrumentele monetare și non-monetare pentru a tempera inflația, precizează Adevărul.ro.

Inflația afectează pe toată lumea, însă nu în același fel. Cei mai săraci români au ajuns să resimtă o rată medie a inflației mai mare cu 1,4% decât cea calculată pentru toată populația României, este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la Institutul European pentru Studii Economice (Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana Năsulea).

Ei au analizat datele statistice colectate de INS în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022 și au concluzionat că temperarea inflației este esențială pentru protejarea economiilor și bunăstării populației. Alături de măsurile de politică monetară, trebuie folosite în cel mai scurt timp posibil și toate instrumentele non-monetare pe care le avem la dispoziție pentru a nu periclita nivelul de trai.

Studiul „Creșterea costului vieții: recomandări pentru scăderea inflației” poate fi descărcat de aici: https://ies-europe.ro/studii/cresterea-costului-vietii. Prețurile celor mai multe categorii de produse alimentare au înregistrat în luna octombrie 2022, raportat la prețurile din luna octombrie a anului trecut, creșteri mai mari decât inflația.

Cele mai mari scumpiri sunt la uleiul de gătit (+41,9%), lapte și produse lactate (+26,3%), produse de morărit și panificație (26%), legume și conserve de legume (+24,7%), ouă (+24,7%) sau zahăr (+22,9%).

În total, produsele alimentare dețin o pondere de 33,02% din coșul de consum, iar faptul că prețul acestora a crescut cu 20,58% a influențat decisiv inflația generală din România.

Scumpirile înregistrate la alte două categorii importante de produse, energia (+32,4%) și combustibilii (+19,7%), au contribuit de asemenea la inflația cu care se confruntă astăzi economia României, 15,3% la nivelul lunii octombrie, inflație pe care însă românii cu venituri mici o resimt ca fiind de 16,7%.

„Pentru a înțelege de ce inflația afectează în principal oamenii mai săraci, trebuie ținut cont de faptul că salariile au tendința de a se adapta mai greu la condițiile pieței.

Într-o situație inflaționistă, veniturile mici cresc cu întârziere mai mare, ceea ce duce la o scădere a puterii de cumpărare pentru familiile cele mai sărace.

Inflația face ca săracii să devină și mai săraci”, a declarat Diana Năsulea, drd. ASE București, unul dintre autorii studiului. O mai bună înțelegere a fenomenului reiese din analiza modului în care românii își prioritizează cheltuielile.

Astfel, cei mai săraci 10% dintre români alocă 48,5% din cheltuielile de consum pentru achiziționarea de produse alimentare și băuturi nealcoolice, în vreme ce cei mai bogați 10% dintre români alocă, pentru aceleași produse, doar 24,2% din cheltuielile lor de consum.

În același timp, cei mai săraci alocă până la 15,2% din venituri pentru întreținerea locuinței, energie și combustibili, în condițiile în care românii bogați alocă 13,2% din cheltuielile de consum pentru aceleași produse.

Impactul inflației este covârșitor și asupra pensionarilor, care au dificultăți în asigurarea unui trai decent, iar în acest caz politicile guvernelor post-decembriste au dus la o situație a sistemului de pensii „de o gravitate intuită, dar subestimată de public și ignorată de acțiunile politicienilor”, spun cercetătorii de la IES-Europe.

„Această situație este o consecință directă a structurii sistemului de pensii de stat, care le oferă pensionarilor sume relativ mici în comparație cu valoarea contribuțiilor plătite pe perioada vieții lor active.

Dacă acestea ar fi investite într-un sistem de pensii cu capitalizare, pensiile rezultate ar fi mult mai mari”, afirmă Radu Nechita, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai, autor al studiului.

Fumăm accize cu TVA

O altă categorie de produse care îi ard la buzunar pe români este cea a alcoolului și tutunului, pentru care statul impune accize cu scopul declarat de a încuraja un comportament responsabil în ceea ce privește consumul acestor produse.

„Accizele contribuie la creșterea prețurilor la aceste categorii de produse. Altfel spus, statul are grijă de noi scumpind unele produse care ne plac, iar impactul accizelor asupra prețului final nu este deloc neglijabil”, atrage atenția Christian Năsulea, lector la Universitatea din București, care adaugă că, de exemplu, aplicarea accizelor și a TVA-ului poate duce la creșterea cu două treimi a prețului de raft în cazul băuturilor spirtoase.

Aproape la fel se întâmplă și în cazul produselor din tutun: acciza și TVA-ul aplicabil accizei reprezintă 64% din prețul de raft al unui pachet de țigări, ceea ce face ca aplicarea accizei să ducă aproape la triplarea prețului de vânzare al unui pachet de țigări.

Pentru țigările de foi, acciza și TVA[1]ul aplicat accizei reprezintă peste 53% din prețul de raft. „Pe scurt, fumăm accize”, spun autorii studiului.

Buzunarele românilor vor fi afectate, începând cu data de 1 ianuarie 2023, și de scumpirea băuturilor răcoritoare pe bază de zahăr, ca urmare a creșterii cotei TVA pentru aceste băuturi, de la 9 la 19%.

Această taxare face parte din categoria impozitării regresive, care tinde să afecteze mai mult consumatorii cu venituri mici, adică cei care alocă deja o proporție mai ridicată din veniturile lor pe mâncare și băutură.

„Creșterea nivelului de taxare pentru băuturile răcoritoare pe bază de zahăr s-ar putea traduce în mai puține resurse pentru achiziționarea produselor alimentare mai sănătoase. Rămâne de văzut dacă scopul lor declarat, anume reducerea consumului de zahăr pentru prevenirea anumitor boli, va fi atins”, mai spune Diana Năsulea.

Ea atrage atenția că, atunci când prețul unui produs crește considerabil, consumatorii se vor orienta către substitute de pe piață, care însă pot fi chiar mai dăunătoare decât produsul inițial, fapt ce compromite obiectivul declarat, acela de a impulsiona populația să nu consume produse dăunătoare.

În concluzie, spun autorii studiului, multe taxe sunt introduse cu motivația utilității publice, a sănătății publice, a interesului cetățeanului sau a îndeplinirii altor obiective importante de natură socială, dar deseori principalul obiectiv, și uneori singurul, este acela al colectării de venituri la bugetul de stat.

„Chiar și în situația în care acceptăm obiectivele taxării ca fiind legitime, și am identifica situații în care aceste obiective ar fi îndeplinite în totalitate în urma taxării, în ultimă instanță realitatea este că taxarea reduce puterea de cumpărare a cetățenilor.

Mai mult, taxarea este completată de reglementări non-fiscale, ce îngreunează activitatea agenților economici sau creează bariere la intrarea pe piață a unor noi operatori. Aceasta conduce la prețuri mai mari și competitivitate mai redusă pe piața internațională.”, spune Christian Năsulea.

Energie

Controlul prețurilor produce efecte negative resimțite în timp

„Dacă în cazul unor produse precum cele din tutun, al băuturilor alcoolice sau al răcoritoarelor pe bază de zahăr putem identifica legate de sănătatea populației, care ar putea fi folosite ca justificare pentru introducerea taxării suplimentare a consumului, aceste intervenții sunt mult mai greu de argumentat în domeniul energiei, în mod special într-o perioadă în care românii se luptă cu neajunsurile provocate de creșterea galopantă a prețurilor.

Desigur, reducerea poluării poate fi și este folosită ca argument pentru a justifica accizele aplicate produselor energetice, însă prioritatea ar trebui să fie creșterea disponibilității energiei de orice fel într-o țară în care un procent mare din populație trăiește într-o stare de sărăcie energetică”, declară Radu Nechita.

Discuția este importantă, deoarece produsele energetice au o pondere importantă în cheltuielile gospodăriilor (8,3% la Energie electrică, gaze și încălzire centrală, respectiv 8% la Combustibili). Situația actuală a prețurilor în domeniul energiei este influențată de mai mulți factori ce acționează asupra cererii și ofertei, asupra așteptărilor producătorilor și a consumatorilor.

Unii dintre aceștia acționează de mai multă vreme, alții s-au adăugat recent. Este vorba despre „persecutarea” reglementară a surselor de energie considerate non-verzi, precum cărbunele, gazele de șist, motorina și, într-un viitor apropiat, benzina; „persecutarea” fiscală – prin supraimpozitarea explicită (accize) sau implicită (taxe de carbon); respectiv consecințele invaziei ruse în Ucraina, cu incertitudinile, perturbările și distrugerile inerente unui război, combinate cu deciziile politice de sancționare a statului agresor (embargo).

Un impact deosebit asupra evoluției prețurilor din domeniul energiei îl au însă intervențiile autorităților în domeniul monetar și reglementările sectorului energetic. Controlul prețurilor produce efecte negative resimțite în timp de un număr mare de persoane, inclusiv pe cei care se bucură inițial de acest „cadou”.

Autorii studiului IES-Europe

„Creșterea costului vieții: recomandări pentru scăderea inflației” dau ca exemplu plafonarea, la un preț situat un pic peste jumătatea celui de pe piață, a unor produse precum lemnul de foc, brichetele și peleții, măsură care a condus la dispariția de pe piața oficială a acestor produse și la apariția unei piețe paralele. „Această situație a avantajat rețelele de defrișări ilegale și a mărit vulnerabilitatea celor mai săraci locuitori ai țării”, spune Radu Nechita, care recomandă renunțarea la strategiile de plafonare a prețurilor (pentru că demotivează atât economisirea cât și producerea resurselor) și atenuarea impactului social prin alte mecanisme de compensare, sub condiție de venit.

Statul crește în această perioadă nivelul de reglementare și nivelul de taxare ceea ce va duce la creșterea costurilor.

Plafonarea menține artificial prețurile scăzute, lucru care se întâmplă în prezent, dar costurile respective sunt transferate către viitor, fie direct, prin compensare, fie indirect, prin pierderea de competitivitate menționată anterior.

„Pe termen scurt, trebuie găsit un mecanism care să stimuleze economisirea resurselor inclusiv de către persoanele beneficiare ale ajutorului și trebuie evitată adoptarea pe viitor a măsurilor care includ controlul prețurilor, ba trebuie renunțat chiar și la evocarea acestui gen de măsuri ineficiente și contraproductive”, mai spune Radu Nechita.

Pe termen mediu, este necesară accelerarea eforturilor de interconectare la electricitate și gaz, astfel încât consumatorii să câștige prin creșterea concurenței și a siguranței livrării.

Ar trebui intensificată extragerea gazului din perimetrele de gaz deja identificate, cum ar fi cel de 42-84 miliarde de metri cubi din zona Neptun Deep (Marea Neagră) sau cel de 30 miliarde de metri cubi de la Caragele (județul Buzău) și continuate prospecțiunile, inclusiv la gazele de șist.

O contribuție importantă a statului ar consta inclusiv în asigurarea unei stabilități legislative, cerută în mod explicit și public de către investitorii români și străini.

Pe termen lung, România are interesul să se poziționeze explicit și pro-activ în favoarea energiei nucleare, alături de Franța, în toate instanțele UE.

Creșterea producției de energie nucleară, chiar revizuirea critică a normelor care se dovedesc excesive, apoi stabilizarea lor pentru a putea trece la standardizare, producție „de serie”, prefabricate etc sunt de asemenea măsuri recomandate de autorii studiului astfel încât să fie reduse semnificativ, fără rabat de la calitate, costurile construirii unei centrale nucleare.

Există și un domeniu atipic, telecomunicațiile

Raportul Institutului European pentru Studii Economice mai scoate în evidență un lucru interesant: există un domeniu atipic pentru economia românească, cel al telecomunicațiilor. Este singurul domeniu în care s-a înregistrat o scădere a prețurilor în perioada octombrie 2021-octombrie 2022, prețul serviciilor de telefonie scăzând cu 0,76%.

Deși serviciile de furnizare a accesului la Internet au înregistrat o creștere de 3,33% a prețurilor între 2015 și 2022, aceasta s-a situat mult sub rata cumulată a inflației pentru aceeași perioadă (33,72%). Calitatea serviciilor este de asemenea foarte ridicată, viteza internetului fix din România fiind în top 10 la nivel mondial.

În România viteza medie de descărcare prin conexiuni fixe era, în luna octombrie 2022, a doua cea mai mare în rândul țărilor UE, după Franța, România mai fiind depășită la nivel european doar de Elveția și Monaco. Explicația stă în faptul că, deși reglementările din sectorul telecomunicațiilor sunt variate, în practică ele nu îngrădesc concurența.

Consumatorii au de câștigat pentru că nivelul de reglementare este mai redus, barierele la intrarea pe piață au fost foarte puține înainte de înființarea ANCOM, iar produsele și serviciile nu sunt suprataxate.

„Ca recomandare, trebuie găsite în continuare oportunități pentru debirocratizare și pentru simplificarea accesului pe piață a potențialilor investitori.

Din punct de vedere al taxării, nu trebuie luate niciun fel de măsuri speciale. Autoritățile trebuie să reziste tentației manifestate în alte domenii, de a oscila imprevizibil între subvenționare și suprataxare”, a mai declarat Christian Năsulea.

Studiul „Creșterea costului vieții: recomandări pentru scăderea inflației”, realizat de Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana Năsulea în cadrul Institutului European pentru Studii Economice (ies-europe.ro), pe baza analizei calitative a unor informații publice, din baze de date ale Eurostat, OECD, Banca Mondială, OMS și INS face parte dintr-o cercetare pan-europeană coordonată de Epicenter Network (epicenternetwork.eu).

Primul studiu din această serie a fost publicat de autori în iunie 2022. IES-Europe este o organizație non-guvernamentală fondată în 1989, ale cărei principale activități sunt legate de educația economică și de promovarea principiilor liberalismului clasic în politicile publice și în societate în general.

Epicenter este o rețea independentă de organizații nonguvernamentale ce își propune să ofere informații în dezbaterile publice pe marginea politicilor publice ale Uniunii Europene și să promoveze principiile unei societăți libere bazându-se pe expertiza economică a membrilor săi.

Horoscopul zilnic de azi, sâmbătă, 28 ianuarie 2023. Nativii din zodiac vor avea parte de o zi cu multe realizări și oportunități

Normedia.ro îți prezintă Horoscopul Zilei de azi, sâmbătă, 28 ianuarie 2023. Nativii din zodiac vor avea parte de o zi cu multe realizări și oportunități.

Horoscopul zilei spune că zona financiară nu parte să fie o problemă pentru niciunul dintre nativi, însă vor mai apărea și situații mai complicate, ori cheltuieli neprevăzute.
Conform horoscopului zilei de azi, astrele recomandă mult calm, răbdare și încredere în forțele proprii.

BERBEC

Romanele și filmele romantice ar putea fi mai atrăgătoare decât de obicei astăzi. Sunteți într-o stare de spirit deosebit de intensă. Dacă ești implicat, relația ta ar putea fi aproape de punctul în care trebuie să avanseze sau să se încheie. Sunt șanse ca aceasta să meargă înainte. Dacă nu ești atașat, natura ta iubitoare va atrage în aura ta mai mult de un potențial partener. Fii pregătit și așteaptă-te la neprevăzut.

TAUR

Vizitatorii neinvitați ar putea provoca ceva stres. Ai vrut să-ți petreci ziua odihnindu-te, dar acum trebuie să distrezi oamenii, iar acest lucru s-ar putea dovedi iritant. Este mai bine ca vizita să fie scurtă și dulce decât să te simți obligat să faci pe gazda atunci când nu ești în stare. Veți dori să rămâneți în relații bune cu oaspeții dumneavoastră. Fiți politicoși, dar fermi și apoi relaxați-vă.

GEMENI

Astăzi s-ar putea să te decizi să studiezi vindecarea. Ai putea citi despre metode alternative în ceea ce privește dieta, plantele, aromaterapia, masajul sau acupunctura. Ai putea decide să înveți unele metode practice. Indiferent dacă vei practica vreodată vreuna dintre acestea în mod profesionist sau nu, învățarea despre ele ar trebui să-ți transforme viața în bine atât la nivel fizic, cât și emoțional. Profitați din plin de ele.

RAC

Astăzi ați putea decide să vă înscrieți la un curs avansat de un anumit tip. Acesta ar putea include religiile lumii sau poate meditația. Stai departe de librării, atât fizice cât și online. S-ar putea să cheltuiți o avere pe cărți despre subiectul ales. Efectul acestui lucru este probabil să fie mai profund decât o simplă acumulare de cunoștințe. Pregătiți-vă să fiți transformați.

LEU

Un grup de prieteni te-ar putea invita să participi la un festival sau la un atelier care implică artele creative sau studiile metafizice, sau poate ambele. S-ar putea să te împotrivești la început, dar odată ajuns acolo vei găsi subiectul și instructorul captivant. După aceea, nu vei mai vrea să vorbești despre asta. Vei fi prea preocupat de gândurile tale. Notează-le. Veți dori să vi le amintiți mai târziu.

FECIOARĂ

Dacă te-ai gândit la o carieră în domeniul vindecării, al studiilor paranormale sau spirituale sau al artelor creative, astăzi ar putea apărea în calea ta oportunitatea de a transforma acest vis în realitate. Un prieten apropiat ți-ar putea deschide ușa. Propriile tale abilități psihice și artistice ar trebui să funcționeze la un nivel foarte ridicat, așa că nu te lăsa intimidat. Ești bun în ceea ce faci și este posibil să rămâi așa.

BALANȚĂ

Romantismul ar putea fi în mintea ta astăzi. Acest lucru s-ar putea datora unei întâlniri minunate recente cu un partener de dragoste. De atunci, este posibil ca ascultarea de muzică romantică să-ți fi sporit sentimentele. Veți dori să programați o altă întâlnire, dar s-ar putea să vă rețineți pentru că nu vreți să păreți insistent. Dă-i drumul și sună-ți prietenul. S-ar putea să fiți plăcut surprins de răspuns.

Scorpion

SCORPION

Un vis foarte frumos și romantic ar putea inspira activități artistice exaltate astăzi. S-ar putea să vrei să pictezi, să desenezi, să scrii, să compui muzică, să coși sau să gătești o rețetă nouă. Orice ai face, nu o vei face doar pentru propriul amuzament. Vei dori să le arăți munca ta celorlalți și să le ceri părerea și aprobarea. Perspicacitatea ta în afaceri ar putea fi la fel de activă ca și latura ta artistică.

SĂGETĂTOR

Un val de iubire intensă și pasiune romantică pentru o persoană specială ar putea să te îndrepte spre căsătorie. Nunta unui prieten ar putea contribui la aceste gânduri. Este posibil ca partenerul tău să aibă încă îndoieli cu privire la trecerea la următorul nivel de angajament, chiar dacă nu există nicio îndoială că te iubește cu adevărat. Ai răbdare și ține-ți gura. Veți ști când va fi momentul potrivit.

CAPRICORN

CAPRICORN

Astăzi ai putea experimenta o dorință puternică de a-ți curăța psihicul de traume din trecut care te limitează. S-ar putea să te decizi să te înscrii la un seminar sau un atelier de lucru de un anumit fel. Dacă te înscrii astăzi, toate semnele arată că nu numai că vei obține rezultatele pe care ți le dorești, dar vei cunoaște și persoane noi și interesante. Printre aceștia s-ar putea afla un potențial partener de dragoste. Dă-i drumul și distrează-te.

VĂRSĂTOR

O neînțelegere cu un membru al familiei sau cu partenerul ar putea să-ți strice dimineața. Unul dintre voi este mai puțin comunicativ decât de obicei. Ar putea fi nevoie de ceva efort pentru a aduce problemele în discuție și a le rezolva. Probabil că par mai serioase decât sunt. Atât tu, cât și cealaltă persoană sunteți predispuși să fiți stresați și un pic la limită. Dați-vă puțin răgaz.

PEȘTI

Apropierea unui vizitator foarte special s-ar putea să vă determine să faceți curățenie temeinică în casă. După aceea, ați putea căuta modalități noi și interesante de a o îmbrăca cu niște plante noi, perne sau alte elemente decorative. Acest lucru poate fi obositor, dar cu siguranță merită. Când prietenul tău va sosi, se va simți ca acasă. Muncește din greu și apoi fă-te că arăți bine.

Horoscopul zilnic de azi, vineri, 27 ianuarie 2023. Ziua de vineri vine cu provocări pentru anumite zodii. Ce ți-au rezervat astrele

Normedia.ro îți prezintă Horoscopul Zilei de azi, vineri, 27 ianuarie 2023. Ziua de vineri vine cu provocări pentru anumite zodii.

Horoscopul zilei spune că unele zodii se pot bucura de momente romantice, în timp ce altele se simt foarte creative la final de săptămână.
Conform horoscopului zilei de azi, astrele avertizează, fie nativii decid să spună lucrurilor pe nume, fie rămân ancorați în trecut.

BERBEC

Conform horoscopului zilei de azi, stresul recent te-ar putea face să vrei să îți petreci ziua la cumpărături pentru obiecte care ar putea fi frumoase, dar care nu sunt cu adevărat necesare. Acest lucru este în regulă, din moment ce s-ar putea să doriți să vă aranjați împrejurimile. Ai grijă să nu exagerezi și ai grijă să nu iei acasă ceva ce nu ți-ar plăcea în mod normal. Nu vrei să fii nevoit să returnezi un obiect nedorit la magazin.

TAUR

Conform horoscopului zilei de azi, vizitatorii nepoftiți ar putea provoca ceva stres. Ai vrut să îți petreci ziua odihnindu-te, dar acum trebuie să distrezi oamenii, iar acest lucru s-ar putea dovedi iritant. Este mai bine să păstrezi vizita scurtă și dulce decât să te simți obligat să faci pe gazda atunci când nu ești în stare. Veți dori să rămâneți în relații bune cu oaspeții dumneavoastră. Fiți politicoși, dar fermi și apoi relaxați-vă.

GEMENI

Unele cuvinte nesimțite rostite cu nepăsare te-ar putea face să te simți rănit și nesigur. S-ar putea să nu fi fost intenționate, dar chiar și așa, ține cont de faptul că sunt doar cuvinte. Ele spun mult mai multe despre cel care le-a spus decât despre tine. Petreceți seara cu oameni care vă iubesc și vă respectă. Voi oglindiți ce e mai bun în ei, iar acesta este motivul pentru care se bucură de compania voastră.

RAC

Încercările de a participa la un festival, la o petrecere sau la o altă activitate de grup ar putea fi îngreunate de obstacole minore, cum ar fi ambuteiajele, uitarea lucrurilor și rătăcirea. Acest lucru poate fi frustrant și iritant, dar nu te lăsa oprit. Este important să ieși cu prietenii tăi astăzi. Fă plinul la mașină, ia o hartă bună și îndreaptă-te spre locul de pe străzile laterale. Distrați-vă!

LEU

Conform horoscopului zilei de azi, unii prieteni te pot pune în fața multor oameni, poate pentru a ține un discurs improvizat sau pentru a conduce o discuție. În general, nu te deranjează acest lucru, dar astăzi ești într-o dispoziție liniștită și ai prefera să rămâi pe margine. Ai putea să strângi din dinți și să faci ce ți se cere. Dar nu te teme să le spui prietenilor tăi ce simți. Ei nu vor cu adevărat să te facă să te simți inconfortabil.

FECIOARĂ

Cineva care este un pic beligerant și abraziv ar putea întrerupe fluxul de idei la o clasă sau un atelier dedicat conceptelor și valorilor spirituale și metafizice. Acest lucru nu îți va pica bine, dar tu nu ești genul care să fie conflictual. Nu vă faceți griji. Lasă persoana în cauză să-și spună părerea, apoi lasă-i pe ceilalți să dezbată. Distrează-te și învață din toate ideile.

BALANȚĂ

O supărare între tine și un prieten te-ar putea face să te întrebi cu ce ai greșit. Sunt șanse să fi fost doar în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Este posibil ca prietenul tău să aibă probleme cu banii și să fie prea jenat să vorbească despre asta. Așteaptă câteva zile și sună din nou pentru a vedea cum stau lucrurile. Prietenul tău va avea mai mult chef de vorbă și totul ar trebui să fie în regulă între voi.

Scorpion

SCORPION

Prea multe responsabilități exterioare deodată te-ar putea pune în contradicție cu un partener amoros actual. Persoana iubită ar putea părea că îți cere să alegi între slujba ta și relația de cuplu. Nu citi în această situație lucruri care nu există și nu fi prea mândru să vorbești despre asta. Mândria chiar poate veni înaintea căderii. Explică circumstanțele în detaliu și totul ar trebui să fie bine.

SĂGETĂTOR

O problemă neașteptată cu o sarcină pe care încerci să o termini ar putea provoca o supărare temporară între tine și cei apropiați. Acest lucru ar putea face ca familia ta să iasă din casă în furie. Amintește-ți că toată lumea are propriile preocupări și probabil că altfel nu ar fi reacționat în acest fel. Termină ceea ce ai de făcut și repară lucrurile mai târziu. Totul ar trebui să fie bine.

CAPRICORN

CAPRICORN

Un vis supărător despre cineva pe care îl iubești profund ar putea să te facă să te trezești brusc în timpul nopții. S-ar putea să trebuiască să vă împământați puțin în realitate înainte de a încerca să vă culcați din nou. Rămâi calm. Visul nu este profetic. Probabil că are legătură cu propriile tale temeri legate de această persoană sau poate chiar de tine însuți. Așteptați până dimineața și notați visul. Semnificația ar trebui să se clarifice până atunci.

VĂRSĂTOR

O neînțelegere cu un membru al familiei sau cu partenerul ar putea să-ți strice dimineața. Unul dintre voi este mai puțin comunicativ decât de obicei. S-ar putea să fie nevoie de ceva efort pentru a aduce problemele în discuție și a le rezolva. Probabil că acestea par mai grave decât sunt. Atât tu, cât și cealaltă persoană sunteți predispuși să fiți stresați și un pic la limită. Dați-vă puțin răgaz.

PEȘTI

Aceasta ar putea fi ziua perfectă pentru a ieși în oraș sau pentru a sta în casă și a închide telefonul. Prietenii și rudele ar putea fi stresați, iar conversațiile telefonice ar putea atinge unele neînțelegeri și provoca sentimente rănite inutile. Dacă trebuie să vorbești cu oamenii, păstrează conversațiile ușoare și scurte. Nu veți dori să stricați o zi aproape perfectă.

Se văd semnele recesiunii economice! A scăzut producția auto din Marea Britanie. Este cel mai slab nivel din ultimii 66 de ani

Încep să se vadă semnele recesiunii economice! Numărul de mașini noi fabricate în Marea Britanie a scăzut din nou brusc anul trecut, ajungând la cel mai scăzut nivel din 1956 încoace, precizează cardealermagazine.

Scăderea marchează o scădere de 10% față de anul precedent, care la rândul său a fost un minim istoric.

O penurie continuă la nivel mondial de cipuri semiconductoare a afectat liniile de producție, a declarat organismul industrial Society of Motor Manufacturers and Traders.

Însă producătorii de automobile sunt îngrijorați că Marea Britanie nu are încă o strategie pentru a face țara competitivă ca destinație pentru investițiile în producție.

Guvernul a declarat că este ,,hotărât” să se asigure că țara rămâne o locație de top la nivel mondial pentru producția de automobile.

Producătorii speră că vor atinge din nou un milion de vehicule în 2025, dar pentru a ajunge la nivelurile de dinainte de pandemie ar fi nevoie de investiții majore și de noi producători care să vină în Marea Britanie.

Firmele sunt îngrijorate de faptul că Marea Britanie rămâne în urma SUA și a UE atunci când vine vorba de oferirea de ajutoare de stat producătorilor.

O parte foarte importantă a legislației americane – Legea privind reducerea inflației – va oferi subvenții de miliarde de dolari producătorilor de automobile care creează lanțuri de aprovizionare cu vehicule electrice în SUA.

Mike Hawes, directorul executiv al SMMT, a declarat că acest lucru va ,,absorbi” o mulțime de investiții internaționale.

UE, supărată, ia în considerare posibilitatea de a riposta, fie prin relaxarea explicită a normelor privind ajutoarele de stat, fie sub pretextul extinderii programelor de redresare Covid sau de stimulare a tehnologiilor verzi.

Unul dintre beneficiile Brexit-ului ar fi trebuit să fie scăparea de cămașa de forță a normelor UE privind ajutoarele de stat, care limitau sprijinul pe care guvernele îl puteau acorda industriilor favorizate.

Hawes a recunoscut că Marea Britanie ar putea fi în poziția neîndurătoare de a oferi mai puțin sprijin industriilor cruciale decât înainte de a părăsi UE.

SMMT a precizat că cifrele au fost influențate de închiderea fabricii Honda din Swindon în iulie 2021 și de faptul că Vauxhall Astras nu mai este produsă la Ellesmere Port din aprilie 2022.

Hawes a declarat că cifrele reflectă cât de ,,greu” a fost anul 2022 pentru producția de automobile din Marea Britanie, deși țara a fabricat în continuare mai multe vehicule electrice decât oricând.

,,Potențialul acestui sector de a genera creștere economică prin construirea mai multor modele cu emisii zero este evident; cu toate acestea, trebuie să luăm acum deciziile corecte”, a spus el.

,,Acest lucru înseamnă elaborarea unei strategii care să conducă la creșterea rapidă a producției de baterii în Marea Britanie și la trecerea la vehiculele electrice, bazată pe punctele forte fundamentale ale sectorului auto britanic – o forță de muncă foarte calificată și flexibilă, excelență în inginerie, inovație tehnică și niveluri de productivitate care se numără printre cele mai bune din Europa”, a adăugat el.

Cifrele au arătat, de asemenea, că anul trecut au fost fabricate în țară niveluri record de mașini electrice, aproape o treime din toate mașinile fiind complet electrice sau hibride.

SMMT a declarat că aceste mașini ar valora 10 miliarde de lire sterline numai în exporturi.

Cu toate acestea, anul trecut, volumele de export au scăzut cu 14% față de 2021, ceea ce nu a fost suficient pentru a compensa creșterea volumului din Marea Britanie de 9,4%, cu aproximativ două din zece mașini vândute în țară.

Producția de automobile din Marea Britanie a fost în continuare afectată de prăbușirea start-up-ului de baterii Britishvolt săptămâna trecută.

Firma plănuia să construiască o fabrică gigantică pentru a produce baterii pentru mașini electrice în Blyth, Northumberland, dar s-a luptat să obțină profit și a rămas fără bani.

Planurile pentru fabrica de 3,8 miliarde de lire sterline din Blyth făceau parte dintr-o viziune pe termen lung de a stimula producția de baterii pentru vehicule electrice în Marea Britanie și de a crea aproximativ 3.000 de locuri de muncă calificate.

În prezent, în Marea Britanie există o singură fabrică de baterii deținută de chinezi, lângă fabrica Nissan din Sunderland, în timp ce în UE sunt planificate sau sunt deja în construcție 35 de fabrici.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat: ,,Suntem hotărâți să ne asigurăm că Regatul Unit rămâne una dintre cele mai bune locații din lume pentru producția de automobile.

,,Succesul nostru este evidențiat de investiția de 1 miliard de lire sterline în Sunderland în 2021 și ne bazăm pe acest lucru printr-un program major de investiții pentru a electrifica lanțul nostru de aprovizionare și a crea locuri de muncă.”

Microsoft anunță o investiție de mai multe miliarde de dolari în OpenAI, producătorul ChatGPT. Anterior, au fost anunțate și 10.000 de concedieri

Microsoft a anunțat o investiție de mai mulți ani și de mai multe miliarde de dolari în inteligența artificială (AI), extinzând parteneriatul cu OpenAI, scrie BBC.

OpenAI este creatorul popularului instrument de generare de imagini Dall-E și al chatbotului ChatGPT.

În 2019, Microsoft a investit 1 miliard de dolari (808 milioane de lire sterline) în această companie, fondată de Elon Musk și de investitorul în tehnologie Sam Altman.

Producătorul Windows și Xbox intenționează să facă până la 10.000 de concedieri, dar a declarat că va face în continuare angajări în domenii strategice cheie.

Într-un memoriu adresat săptămâna trecută personalului, directorul general Satya Nadella a anunțat această veste: ,,Următorul val major de calculatoare se naște, cu progrese în domeniul inteligenței artificiale”.

Anunțând parteneriatul extins, firma a declarat că este de părere că AI va avea un ,,impact la nivelul magnitudinii calculatorului personal, a internetului, a dispozitivelor mobile și a cloud-ului”.

ChatGPT de la OpenAI este capabil să ofere răspunsuri umane convingătoare la întrebări.

Speculațiile cu privire la potențiala utilizare abuzivă a tehnologiei, de la ajutarea elevilor să copieze la examene până la scrierea de programe malware, au mers mână în mână cu sugestiile că aceasta are potențialul de a revoluționa multe industrii, inclusiv cea de căutare.

Microsoft deține motorul de căutare Bing și, deși acesta se află în urma Google în ceea ce privește popularitatea, unii sugerează că ChatGPT reprezintă o amenințare pentru liderul industriei.

The New York Times a raportat că a determinat Google să declare ,,cod roșu” de teamă că ar putea permite concurenților să se infiltreze în afacerea de căutare de 149 de miliarde de dolari a firmei.

Anterior, Google s-a abținut de la publicarea unor sisteme de inteligență artificială pentru uz public.

Firma a invocat ,,provocări etice” pentru a nu face public sistemul său de generare de imagini Imagen.

Cercetătorii au spus că există riscul ca sistemul, care este antrenat pe baza datelor extrase de pe internet, să învețe ,,stereotipuri și reprezentări dăunătoare”.

Microsoft a declarat că s-a angajat să ,,construiască sisteme și produse de inteligență artificială care sunt demne de încredere și sigure”.

Aceasta a precizat că va utiliza tehnologia OpenAI ,,în toate produsele noastre pentru consumatori și întreprinderi”.

Pe lângă ChatGPT, firma mai produce Dall-E, care generează imagini ca răspuns la instrucțiuni simple de text, și GitHub Copilot, un sistem care folosește inteligența artificială pentru a ajuta la scrierea de coduri informatice.

Microsoft a declarat că platforma sa de cloud computing, Azure, va continua să alimenteze OpenAI.

Rapoartele anterioare sugeraseră că Microsoft ia în considerare posibilitatea de a investi încă 10 miliarde de dolari în OpenAI, dar anunțul companiei nu a precizat o cifră cu privire la amploarea investiției sale.

 

VIDEO. Boeing, în fața instanței de judecată pentru fraudă. Compania, acuzată de mușamalizarea catastrofei 737 MAX, sute de persoane au murit

Gigantul aeronautic, Boeing, va răspunde în instanță la o acuzație de fraudă, în cursul zilei de mâine, în legătură cu două accidente aviatice care au provocat moartea a 346 de persoane, anunță BBC.

Ambele accidente s-au datorat unor defecte ale sistemelor de control al zborului de pe avioanele 737 Max, care au provocat prăbușiri în picaj.

S-a constatat că Boeing nu a dezvăluit informații despre sistem, dar a evitat un proces, acceptând să plătească amenzi și despăgubiri în valoare de 2,5 miliarde de dolari (1,8 miliarde de lire sterline).

Rudele celor care au murit încearcă să redeschidă înțelegerea

Aceasta înseamnă că, pentru prima dată, compania va fi acuzată în mod oficial în instanță în legătură cu cele două accidente și va trebui să pledeze vinovat sau nevinovat.

Boeing s-a opus anterior redeschiderii acordului cu Departamentul de Justiție al SUA (DOJ), afirmând că acest lucru ar fi ,,fără precedent, inaplicabil și inechitabil”. Aceasta a refuzat să comenteze cu privire la punerea sub acuzare.

Aeronavele Boeing 737 Max au fost autorizate să zboare din nou în SUA în 2020 și în Marea Britanie și UE în 2021, după ce au fost reținute la sol în urma accidentelor din 2019.

Au trecut aproape patru ani de când zborul ET302 al Ethiopian Airlines s-a prăbușit la câteva minute după ce a decolat de la Addis Abeba spre Nairobi. 157 de persoane au murit atunci când s-a prăbușit pe un teren agricol din afara capitalei etiopiene în martie 2019.

Accidentul a implicat un nou design de aeronavă – 737 Max

Cu doar câteva luni mai devreme, o aeronavă aproape identică, operată de compania indoneziană Lion Air, s-a prăbușit în Marea Java în ceea ce ar fi trebuit să fie un zbor de rutină de la Jakarta la Pangkal Pinang.

189 de pasageri și membri ai echipajului și-au pierdut viața

Ulterior s-a dovedit că ambele accidente au fost declanșate de defecte de proiectare, în special de utilizarea unui software de control al zborului cunoscut sub numele de MCAS.

Sistemul a fost conceput pentru a ajuta piloții familiarizați cu generațiile anterioare de 737 și pentru a evita ca aceștia să aibă nevoie de o pregătire suplimentară costisitoare pentru a pilota noul model.

Însă defecțiunile senzorilor au dus la o funcționare defectuoasă a sistemului, care, în ambele cazuri, a forțat aeronava să intre într-o picaj catastrofal pe care piloții nu au putut să o prevină.

Investigațiile din SUA au arătat că Boeing nu a inclus informații despre sistemul MCAS în manualele de pilotaj sau în ghidurile de pregătire și a încercat în mod deliberat să minimizeze impactul sistemului în comunicările sale cu autoritatea de reglementare americană, Federal Aviation Administration.

În ianuarie 2021, Departamentul de Justiție al SUA (DoJ) a acuzat Boeing de fraudă. Însă compania a reușit să evite să ajungă în fața instanței, acceptând să plătească amenzi și despăgubiri în valoare de 2,5 miliarde de dolari și promițând să își înăsprească procedurile de conformitate.

Această înțelegere – cunoscută sub numele de acord de amânare a urmăririi penale – a provocat o furie intensă în rândul mai multor rude ale celor care au murit la bordul ET302.

Acestea au susținut și continuă să susțină că înțelegerea a fost un „acord avantajos” care a fost încheiat fără știrea lor, le-a încălcat drepturile și a permis companiei să evite să fie trasă la răspundere pe deplin.

Departamentul de Justiție și-a apărat decizia, insistând că înțelegerea a fost adecvată, deoarece nu a putut dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că a existat o legătură directă între presupusele infracțiuni ale Boeing și cele două accidente.

Tatăl lui Zipporah Kuria, Joseph Wathaika, a fost ucis în prăbușirea avionului ET302, iar de atunci, ea a fost un militant vocal pentru ca Boeing să fie tras la răspundere.

Ea se va afla în Texas pentru audiere și spune că declarația sa va fi un omagiu adus unui om ,,incredibil” care a schimbat multe vieți.

,,Se simte ca și cum am fi în sfârșit văzuți”, a spus ea. ,,Se simte ca și cum moartea celor dragi nouă, a 346 de persoane, are cel puțin un nivel de relevanță acum”.

,,O mușamalizare nu înseamnă justiție’’

Mark Pegram, al cărui fiu Sam lucra pentru o agenție de refugiați când a murit în același avion, nu a putut să călătorească în Texas. Dar a declarat că este foarte bucuros că are loc audierea.

,,Pentru noi, o amendă și o mușamalizare nu înseamnă dreptate”, a spus el.

,,Este important să se creeze un precedent pentru a preveni pierderi similare de vieți nevinovate și pentru ca Boeing să înțeleagă impactul îngrozitor pe care comportamentul lor greșit l-a avut asupra atâtor familii”, a adăugat el.

Este încă departe de a fi clar dacă acțiunea în justiție va duce, în cele din urmă, la redeschiderea acordului de amânare a urmăririi penale dintre Boeing și DoJ.

O astfel de mișcare ar fi extrem de neobișnuită. Dar, potrivit lui Robert A Clifford, un avocat din Chicago care reprezintă familiile într-o acțiune civilă separată, ar putea avea consecințe de anvergură – inclusiv acțiuni împotriva unor persoane.

,,Aceste familii vor să se aplice pedeapsa maximă impusă Boeing și vor să fie ridicată orice imunitate de urmărire penală de care au beneficiat înalții funcționari de la Boeing”, a declarat el.

VIDEO. Premiile Oscar 2023: Fanii chinezi sărbătoresc nominalizarea actriței Michelle Yeoh. ,,Mândria chinezilor de pretutindeni”

Fanii chinezi sărbătoresc nominalizarea la Oscar a lui Michelle Yeoh pentru cea mai bună actriță, iar unii o numesc ,,mândria chinezilor de pretutindeni”, precizează BBC.

Yeoh a fost nominalizată pentru rolul principal din filmul Everything Everywhere All At Once, care i-a adus și o victorie la Globurile de Aur la începutul acestei luni.

Vestea că vedeta asiatică a primit un premiu Oscar a fost în trend pe rețelele de socializare, mulți cinefili chinezi bucurându-se.

Dacă va câștiga, va deveni prima femeie asiatică care va triumfa în categoria sa.

Yeoh este prima malaeziană și, de asemenea, prima femeie de origine chineză care obține o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță.

VIDEO. Premiile Oscar 2023 Fanii chinezi sărbătoresc nominalizarea actriței Michelle Yeoh. ,,Mândria chinezilor de pretutindeni. Foto: Tw/@centroyals

Nominalizările de anul acesta la Premiile Oscar au fost deosebit de fructuoase pentru vedetele de origine asiatică, ,,Everything Everywhere All At Once” obținând 11 nominalizări.

Colegii de scenă ai lui Yeoh, Ke Huy Quan și Stephanie Hsu, precum și regizorul Daniel Kwan, au fost la fel de bine recompensați.

Quan, un fost copil-vedetă care și-a câștigat faima mai întâi prin filme precum Indiana Jones And The Temple of Doom, este nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar.

Hsu candidează pentru cea mai bună actriță în rol secundar, în timp ce Kwan este nominalizat pentru cel mai bun regizor, alături de co-regizorul Daniel Scheinert.

În plus, actrița vietnamezo-americană Hong Chau a obținut o nominalizare la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul său din ,,The Whale”.

Însă vestea nominalizării lui Yeoh a fost cea care a stârnit cele mai multe discuții în rândul chinezilor, pentru care aceasta este un nume cunoscut.

Ea a devenit celebră pentru prima dată datorită rolurilor sale din filmele de acțiune din Hong Kong în anii 1990, jucând alături de Jackie Chan și Jet Li.

La Hollywood, s-a făcut remarcată cu filmul ,,Tomorrow Never Dies”, un film cu James Bond, și cu filmul de kung fu Crouching Tiger, Hidden Dragon, premiat cu Oscar.

Mai recent, ea a apărut în Crazy Rich Asians și Star Trek: Discovery. Yeoh face parte, de asemenea, din Universul Cinematografic Marvel, jucând în Shang-Chi și Legenda celor zece inele.

,,Faceți ca femeile asiatice să fie mândre”, a scris un comentator pe platforma chineză de socializare Weibo, unde hashtag-ul despre nominalizarea ei a fost vizualizat de 130 de milioane de ori.

,,Toată lumea o respectă din toată inima pentru că a spart atât de multe bariere și și-a lărgit perspectivele”, a declarat un utilizator de Facebook din Taiwan.

Un alt netizen a adăugat: ,,Ea face acest lucru pentru noi toți”.

Mulți utilizatori Weibo din China au cerut, de asemenea, ca Everything Everywhere să fie proiectată fără tăieturi. Filmul a fost prezentat în multe părți ale Asiei, inclusiv în Hong Kong și Taiwan, dar încă nu a fost proiectat în China continentală, care menține o cotă strictă pentru filmele străine.

VIDEO. Justin Bieber şi-a vândut drepturile muzicale pentru 200 de milioane de dolari. Motivul deciziei radicale

Justin Bieber a vândut partea sa din drepturile asupra muzicii sale către Hipgnosis Songs Capital pentru suma de 200 de milioane de dolari, potrivit BBC.

Firma deține acum participația starului pop la unele dintre cele mai mari hituri ale ultimilor ani – inclusiv ,,Baby” și ,,Sorry”.

Bieber, unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai secolului XXI, se alătură unui grup tot mai mare de artiști care și-au încasat cataloagele.

Această mișcare înseamnă că Hipgnosis va primi o plată de fiecare dată când un cântec din care deține o parte este difuzat în public.

Compania – un proiect de 1 miliard de dolari între gigantul financiar Blackstone și compania britanică Hipgnosis Song Management – a achiziționat drepturile de autor ale lui Bieber pentru publicarea catalogului său de 290 de melodii.

Aceasta include toată muzica sa lansată înainte de 31 decembrie 2021 – și cota sa de autor.

Drepturile de artist ale starului asupra înregistrărilor sale principale au fost, de asemenea, achiziționate în cadrul tranzacției.

Hipgnosis nu a dezvăluit termenii înțelegerii, dar o sursă a declarat pentru agenția de știri AFP că valoarea acesteia se ridică la aproximativ 200 de milioane de dolari.

Artiștii vând din ce în ce mai des participații din operele lor către fonduri muzicale – inclusiv Justin Timberlake și Shakira, care au încheiat, de asemenea, acorduri cu Hipgnosis.

Dar această tendință este mai frecventă în rândul artiștilor mai în vârstă. În ultimii doi ani, legendele muzicii Bob Dylan și Bruce Springsteen au vândut drepturile de arhivă către Sony.

Springsteen a primit 500 de milioane de dolari (376 de milioane de lire sterline) pentru vânzarea operei sale de o viață.

Fondul Hipgnosis Songs Fund construiește un catalog de melodii de succes și invită marii investitori instituționali să participe la încasări.

Fondul a fost introdus la Bursa de Valori din Londra în iulie 2018.

Omul care l-a fondat, Merck Mercuriadis, a declarat anterior că melodiile de succes pot fi ,,mai valoroase decât aurul sau petrolul”.

,,Impactul lui Justin Bieber asupra culturii globale în ultimii 14 ani a fost cu adevărat remarcabil”, a declarat el, anunțând cea mai recentă tranzacție.