Angajarea Anamariei Constantin, o tânără de 28 de ani cu studii medii, pe postul de „șefă de cabinet” al consilierului Călin Ion din cadrul Curții de Conturi, readuce în atenție o problemă sistemică din administrația publică românească: accesul la funcții prin relații personale, în defavoarea competenței profesionale.

Faptul că Anamaria Constantin este fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), alimentează suspiciuni cu privire la criteriile reale ale angajării. Informația a fost confirmată recent de surse media, iar contextul ridică serioase semne de întrebare legate de transparența procesului de selecție și integritatea instituțiilor publice.

Potrivit declarațiilor consilierului Călin Ion, funcția ocupată de Anamaria Constantin este una cu atribuții de secretariat: „răspunde la telefon, face legătura, invită demnitari.” Tot el precizează că a numit-o pe Constantin „șef de cabinet cu studii medii”, justificând că la Curtea de Conturi nu există secretari, iar atribuțiile sunt administrative, nu executive.

Salariul brut al doamnei Constantin este de 8.000 de lei, la care se adaugă un spor pentru condiții vătămătoare, de 447 lei. Informațiile oficiale arată că ea a fost angajată la data de 5 mai 2025, fără ca postul să fi fost anunțat public sau să existe transparență asupra procedurii de selecție.

Anterior, Anamaria Constantin a lucrat ca operator de introducere date la grupul Digi România, funcție de nivel entry-level, pentru care nu sunt necesare studii superioare. De altfel, nici la Curtea de Conturi nu a fost angajată pe un post care impune o diplomă universitară. Cu toate acestea, titulatura de „șef de cabinet” este una care, în alte instituții publice, presupune experiență profesională consistentă și, cel mai adesea, studii superioare.

Consilierul Călin Ion, fost deputat PSD, a fost decorat la sfârșitul anului trecut de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer. El susține că nu a primit nicio recomandare privind angajarea Anamariei Constantin: „Fiecare înerși alege oamenii în funcție de atribuțiile necesare în cabinet. Pot să vă arăt și oameni cu două licențe și doctorat.”

Suspiciunile publice se amplifică din cauza relațiilor dintre persoane cu funcții cheie. Marius Voineag, procurorul-șef al DNA, este vecin cu Ion Mocioalcă, actual vicepreședinte al Curții de Conturi, într-un ansamblu rezidențial de lux din Voluntari, dezvoltat de Eden Capital Development – companie cu legături strânse în zona politicului.

Voineag a achiziționat și un al doilea apartament premium în Pipera, într-un alt ansamblu construit de aceeași firmă împreună cu o entitate controlată de finul lui Mocioalcă. La scurt timp după această tranzacție, Voineag a intervenit administrativ într-un dosar ce-l viza pe Mocioalcă, dosar care a fost clasat, potrivit surselor media.

Atât Ion Mocioalcă, cât și Marius Voineag au negat orice legătură cu angajarea Anamariei Constantin. Mocioalcă a spus: „Chiar nu știu și nu cunosc personajul”. La rândul său, Voineag a răspuns: „Poftim? Exclus, nu știu despre așa ceva!”.

Totuși, coincidențele geografice, istoricul relațiilor personale și natura funcțiilor ocupate ridică un semnal de alarmă: cât de mult contează competența reală în sistemul public și cât contează, de fapt, conexiunile personale?

Cazul Anamariei Constantin nu este singular. Administrația publică din România se confruntă de ani buni cu problema angajărilor pe criterii informale, netransparente.

Sursă: Riseproject

În ultima perioadă, mai mulți directori din companii de stat au anunțat public că renunță parțial la indemnizațiile lunare. La prima vedere, gesturile par demne de apreciat. Transmit un semnal de solidaritate și responsabilitate într-un context economic dificil.

Totuși, dincolo de aparențe și comunicate, merită analizat cât de reale sunt aceste renunțări și cum se raportează ele la ceea ce s-a întâmplat în paralel la nivelul Consiliilor de Administrație (CA) – adică exact forurile care decid și aprobă aceste indemnizații.

Indemnizația unui director, spre deosebire de salariul unui angajat obișnuit, este stabilită:

• fie printr-un contract de mandat, încheiat pe durata funcției;

• fie prin decizii formale luate de Consiliul de Administrație (sau de Adunarea Generală a Acționarilor, în unele cazuri).

Așadar, un director nu are posibilitatea legală să-și reducă singur indemnizația. Orice modificare necesită un proces clar: o hotărâre oficială a CA, urmată de un act adițional semnat de ambele părți. În lipsa acestora, declarațiile rămân la nivel simbolic, fără efect juridic.

În timp ce în spațiul public au fost promovate aceste renunțări, în lunile aprilie și mai, în mai multe întreprinderi publice din România, Consiliile de Administrație:

• au aprobat bugete majorate semnificativ pentru anul în curs;

• au crescut indemnizațiile membrilor CA, uneori cu procente importante față de anul precedent.

Astfel, apare un contrast care merită discutat: în timp ce se promovează ideea de reducere a cheltuielilor prin gesturi individuale, deciziile colective merg în direcția opusă. Bugetele cresc, iar beneficiile pentru funcțiile administrative nu scad – ba chiar dimpotrivă.

Nu punem sub semnul întrebării buna-credință a celor care aleg să își doneze o parte din venituri sau să dea un exemplu. Însă transparența și coerența sunt esențiale în spațiul public.

Dacă mesajul transmis este unul de „solidaritate financiară”, atunci publicul are dreptul să știe:

• care este baza legală a gestului anunțat;

• dacă gestul este însoțit de acte oficiale (hotărâri CA, acte adiționale, etc);

• dacă acest efort este parte a unei strategii instituționale sau doar o acțiune izolată de imagine.

Pentru cetățeanul obișnuit, mesajul transmis este: „uite, conducerea renunță la bani, deci încearcă să reducă cheltuielile”.

Dar dacă în același timp:

• bugetul total al instituției crește;

• indemnizațiile altor membri ai conducerii cresc;

• nu există transparență privind redistribuirea acelor sume…

…atunci gestul simbolic își pierde greutatea și poate deveni, involuntar, o formă de comunicare defectuoasă sau chiar manipulativă.

Într-un climat economic tensionat, în care populația suportă presiunea inflației, înghețări salariale sau tăieri de posturi, credibilitatea întreprinderilor publice depinde de coerența dintre ceea ce afirmă și ceea ce fac.

Nu putem cere încredere dacă în față arătăm un gest de austeritate, dar în spate luăm decizii care contrazic acea imagine. Nu putem vorbi despre responsabilitate fără un cadru real de responsabilizare.

• Câte dintre aceste „renunțări” sunt însoțite de acte legale înregistrate oficial?

• Ce se întâmplă cu sumele respective – rămân în bugetul instituției? Sunt redistribuite? Sau pur și simplu se încasează în continuare?

• Dacă un director poate anunța public o „renunțare”, de ce un Consiliu de Administrație poate decide simultan o mărire a propriilor indemnizații, fără nicio explicație?

Ce ar însemna cu adevărat un exemplu de responsabilitate

• Adoptarea unor măsuri instituționale coerente – reducerea indemnizațiilor la nivelul întregii conduceri, nu doar punctual.

• Publicarea actelor oficiale care susțin aceste decizii – pentru a demonstra autenticitatea demersului.

• Redirecționarea sumelor economisite către sectoare deficitare: investiții, digitalizare, servicii publice mai bune.

• Un angajament asumat pe termen mediu, nu un gest punctual menit să atragă atenție în presă

Într-un moment în care încrederea publică este fragilă, nu ne permitem gesturi goale de conținut, oricât de bine intenționate ar fi. Nu mai funcționează doar imaginea. Oamenii cer fapte, transparență și decizii asumate.

Apreciez inițiativele care pornesc din convingere. Dar e nevoie ca ele să fie urmate de coerență și responsabilitate sistemică.

Altfel, riscăm să transformăm un gest nobil într-un simplu exercițiu de imagine. Și să pierdem, încă o dată, ocazia de a arăta că administrația publică se poate schimba, că poate da exemplu, și că este dispusă să își asume ceea ce cere de la ceilalți.

Regia Autonomă a Protocolului de Stat (RAAPPS), instituție responsabilă cu administrarea bunurilor și resurselor statului, atrage atenția din nou asupra cheltuielilor uriașe alocate conducerii sale, în special la nivelul directorului general, Marius Grăjdan.

Acesta a fost recent criticat de premierul Ilie Bolojan pentru modul în care este administrată această instituție, în contextul indemnizațiilor astronomice ce urmează să fie acordate în 2025.

Într-un raport contabil întocmit pe anul 2024 și aprobat pentru 2025, suma totală prevăzută pentru contractul de mandat al directorului general al RAAPPS, Marius Grăjdan, se ridică la 4.519.99 mii lei, adică aproximativ 900.000 de euro. Acest montaj financiar a atras criticile premierului Ilie Bolojan, care a subliniat că „cred că e mult loc de bine la RAAPPS”. Declarațiile premierului făceau referire la cheltuielile semnificative și la managementul acestei instituții, în contextul în care România se află într-un moment economic dificil, iar cheltuielile publice sunt supuse unui control mai strict.

Indemnizațiile acordate conducerii RAAPPS sunt văzute de mulți ca fiind excesive, în special având în vedere că această instituție, deși se ocupă cu administrarea unor active importante ale statului, se confruntă cu pierderi semnificative, iar beneficiile economice nu sunt pe măsura cheltuielilor. Astfel, în 2025, cheltuielile pentru consiliul de administrație vor ajunge la suma de 1,58 milioane de lei, o creștere considerabilă de 50% față de 2024, când suma se ridica la 1,06 milioane de lei.

Bilanțul financiar al RAAPPS nu este deloc optimist, iar documentele prezentate publicului subliniază faptul că, în ciuda cheltuielilor imense, veniturile instituției nu reușesc să acopere costurile, iar pierderile sunt considerabile. De exemplu, RAAPPS vinde produse și servicii „la bufet” în diverse instituții, inclusiv la Palatul Victoria, Curtea de Conturi sau DNA, însă vânzările din aceste locații nu acoperă nici măcar cheltuielile. În mod concret, cheltuielile pentru această activitate sunt de 41,6 milioane de lei, în timp ce veniturile obținute sunt de doar 29,1 milioane de lei, ceea ce duce la o pierdere de 12,4 milioane de lei.

Aceste date reflectă o gestionare ineficientă a resurselor și un management care pare să nu fie în acord cu obiectivele economice ale statului. Pierderile înregistrate de RAAPPS sunt cu atât mai semnificative cu cât instituția este responsabilă cu administrarea bunurilor publice și cu asigurarea unui protocol corespunzător pentru evenimentele oficiale ale statului.

Un alt aspect îngrijorător este contractul RAAPPS cu instituția prezidențială. Deși este responsabilă de organizarea și gestionarea evenimentelor oficiale, precum și de logistica necesară funcționării instituțiilor de rang înalt, RAAPPS a înregistrat pierderi semnificative și în cadrul acestui contract. Mai precis, contractul cu Președinția României a generat o pierdere de 1,6 milioane de lei, o sumă care ridică semne de întrebare privind eficiența și transparența în gestionarea fondurilor publice.

În ciuda acestor pierderi considerabile, instituția continuă să aloce fonduri considerabile pentru remunerațiile directorilor și administratorilor săi, iar acestea par să depășească orice justificare, având în vedere performanțele financiare ale RAAPPS.

Aceste cheltuieli excepționale la nivelul conducerii RAAPPS se adaugă unui context general în care salariile și indemnizațiile directorilor din companiile de stat din România au devenit un subiect de dezbatere publică. După cum a subliniat premierul Ilie Bolojan, „este mult loc de bine” în ceea ce privește managementul acestor instituții publice, iar salariile excesive acordate unor funcționari publici în vremuri de austeritate nu sunt justificate în mod transparent.

Unii dintre liderii politici din România, precum vicepremierul Dragoș Anastasiu, au început să susțină reduceri salariale în rândul directorilor din companiile de stat ca parte a unui proces de reformă a sectorului public. Aceste declarații vin ca răspuns la nemulțumirile din societate legate de „salariile de nabab” ale celor care conduc instituțiile publice, în ciuda performanțelor financiare slabe sau a pierderilor înregistrate de acestea.

În fața acestor critici și al pierderilor financiare continue, este tot mai evident că RAAPPS și alte instituții similare trebuie să treacă printr-o reformă profundă. Premierul Ilie Bolojan a exprimat, cu doar câteva săptămâni în urmă, nemulțumirea față de managementul acestor entități și a subliniat necesitatea unei revizuiri a modului în care sunt administrate fondurile publice, mai ales în contextul în care indemnizațiile mari acordate directorilor publici nu sunt susținute de performanțe financiare reale.

În acest sens, Bolojan a subliniat că reducerea costurilor și îmbunătățirea eficienței instituțiilor publice sunt priorități ale guvernului, și că aceste obiective trebuie să se reflecte nu doar în declarații, ci și în acțiuni concrete de reducere a cheltuielilor nejustificate și de revizuire a salariilor din sectorul public.

Salariile și indemnizațiile considerabile acordate la vârful RAAPPS ridică întrebări serioase privind eficiența acestei instituții și modul în care sunt gestionate resursele publice. Într-o perioadă economică în care România trebuie să facă față unui mediu economic instabil și să gestioneze mai eficient fondurile publice, continuarea alocării unor indemnizații astronomice pentru conducerea unor instituții ca RAAPPS nu mai poate fi justificată.

În acest context, este de așteptat ca guvernul să adopte măsuri ferme pentru a reduce cheltuielile excesive și pentru a spori transparența și eficiența instituțiilor publice, începând cu RAAPPS, astfel încât să se asigure că resursele publice sunt utilizate într-un mod responsabil și sustenabil.

Sursă: Defapt

Foto: Inquam/Octav Ganea

Uzina de Produse Speciale Dragomirești SA (UPS Dragomirești), una dintre numeroasele filiale ale Romarm SA, a ajuns în centrul atenției nu doar pentru producția de muniție pentru NATO, ci și datorită unui management controversat, format dintr-o echipă neobișnuită de „specialiști”.

Cu un portofoliu de personal care include o fostă jurnalistă, un manager de păcănele, un avocat fără experiență în domeniu și o apropiată a omului de afaceri Marian Vanghelie, uzina se află într-un moment crucial în dezvoltarea capacităților de producție pentru Armata României și pentru întreaga Uniune Europeană.

Gabriela Cătălina Danciu este președinta Consiliului de Administrație al UPS Dragomirești și are o carieră vastă în domeniul comunicării. Fost jurnalist la publicații precum Cotidianul, Viața la țară și Gardianul, Danciu a făcut un salt semnificativ spre sectorul public. După ce a ocupat mai multe funcții de consilier în diverse instituții ale statului, inclusiv Ministerul de Interne, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Senatul României, Danciu a ajuns să administreze filiale ale Romarm SA, cum ar fi Fabrica de Arme Cugir și Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia.

Deși nu are nicio pregătire în domeniul armamentului, Danciu a fost numită la conducerea UPS Dragomirești în 2023, venind din zona instituțiilor guvernamentale. Într-o declarație de avere, aceasta a precizat venituri consistente de la mai multe instituții de stat, inclusiv Senatul României și Ministerul Economiei, unde câștigă anual aproximativ 170.000 de lei. De asemenea, Danciu este președinta Asociației Entropia, care a beneficiat de un grant de 56.790 de lei în 2022 de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Printre membrii Consiliului de Administrație al UPS Dragomirești se află și Adrian Hlistei-Mureșan, un avocat cu experiență din Baroul București. Însă, întrebarea care se pune este: ce legătura are un avocat cu armamentul și de ce a fost numit într-o funcție de conducere într-o astfel de companie? Răspunsul nu este clar, iar activitățile sale anterioare nu par să fi avut vreo legătură cu domeniul armamentului.

De asemenea, Elena Claudia Florea, membru în CA și director economic al UPS Dragomirești, a fost asociată în afaceri cu Iulian Lupeanu, un apropiat al fostului primar Marian Vanghelie. În trecut, Florea a fost asociată în afaceri de contabilitate și audit financiar, dar și în diverse companii care au legături cu sectorul public. Printre acestea se află și Râușorul Turism SRL, unde a colaborat cu Iulian Lupeanu, un nume care apare frecvent în anchetele DNA legate de Vanghelie.

Constantin Tocan, directorul general al UPS Dragomirești, are un parcurs neobișnuit pentru o astfel de funcție. Înainte de a ajunge în industria armamentului, Tocan a fost manager de păcănele, conducând firma Admiral, una dintre cele mai mari companii de jocuri de noroc din România. După ce a încheiat activitatea în domeniul jocurilor de noroc, Tocan a făcut pasul spre sectorul public, devenind director general adjunct la UPS Dragomirești în 2022 și director general în 2023.

Cu o experiență semnificativă în afaceri, dar fără nicio pregătire în domeniul producției de armament sau muniție, Tocan a declarat în ultima sa declarație de avere că încasează 84.000 de lei anual. Soția sa, care lucrează în cadrul Moreni Parc Industrial SA, câștigă 40.720 de lei anual.

Recent, fostul ministru al Economiei, Bogdan Ivan, a declarat că la UPS Dragomirești va fi înființat Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europă. Acest proiect presupune atragerea unui credit de 220 de milioane de dolari din partea Statelor Unite ale Americii, cu condiții avantajoase pentru România. În cadrul acestui parteneriat, General Dynamics, o mare companie americană de tehnologie, va furniza tehnologia necesară pentru producerea de muniție compatibilă cu standardele NATO, inclusiv muniție pentru tancurile Abrams și K9.

Însă, având în vedere structura și istoricul administrativ al UPS Dragomirești, mulți se întreabă dacă această echipă de conducere va fi capabilă să gestioneze un contract de o asemenea amploare. Radu Miruță, actualul ministru al Economiei, a menționat recent UPS Dragomirești ca un exemplu negativ, criticând salariile „nesimțite” ale celor care administrează uzina, în contextul unui sector public ce se confruntă cu o nevoie acută de reformă și eficientizare.

Un alt scandal asociat cu UPS Dragomirești a fost legat de tentativa uzinei de a produce măști de protecție în timpul pandemiei de COVID-19. Guvernul Ludovic Orban a investit 1,6 milioane de euro într-o linie de producție de măști sanitare, cu scopul de a ajuta la ieșirea uzinei din pierderi și de a asigura producția internă de echipamente de protecție. Totuși, mașinăriile second-hand achiziționate din China au început să dea rateuri, iar producția a fost mult sub așteptări.

În loc să producă cele 350.000 de măști pe zi, așa cum era planificat, utilajele defecte au reușit să producă doar 4 milioane de măști în patru luni. În prezent, linia de producție de la UPS Dragomirești este în conservare, iar investiția în măștile sanitare este considerată o „pierdere totală”.

Uzina UPS Dragomirești joacă un rol esențial în producția de muniție pentru NATO și pentru Armata României, dar echipa de conducere, formată dintr-o combinație de „specialiști” proveniți din diverse domenii, ridică întrebări serioase cu privire la competența lor în gestionarea unui astfel de proiect strategic. De la fosta ziaristă Gabriela Cătălina Danciu, la Constantin Tocan, fost manager de jocuri de noroc, și până la Adrian Hlistei-Mureșan, un avocat fără legătura cu armamentul, acest grup are un parcurs profesional mai degrabă colorat decât tehnic.

În contextul în care UPS Dragomirești se pregătește să administreze un contract imens cu muniție NATO, rămâne de văzut dacă acești „specialiști” vor reuși să ducă la bun sfârșit proiectele strategice sau dacă vor adânci mai departe scandalurile deja existente în jurul acestei uzine.

Sursă: Libertatea

Foto: Agerpres

Decizia recentă a Curții Supreme a SUA, care oferă administrației Trump o cale rapidă pentru reducerea aparatului birocratic federal[1], a reaprins discuțiile despre reformarea administrației publice. În România, un astfel de scenariu pare tentant pentru unii lideri politici dar mai ales pentru ”analiștii” în căutarea senzaționalului.

În realitate, el nu este doar improbabil – este practic imposibil. Pentru a răspunde la întrebarea dacă un program de concedieri ca în SUA este posibil în România, ar fi nevoie de o analiză a legislației muncii din România (pornind de la Codul Muncii), a drepturilor angajaților, a procedurilor de concediere colectivă, a rolului sindicatelor și a cadrului legal general care reglementează piața muncii. De asemenea, ar fi necesară o analiză a deciziei Curții Supreme a SUA menționate, pentru a înțelege specificul programului de concedieri din sectorul federal american și a vedea dacă există precedente sau analogii în legislația românească.

Modelul american funcționează pe baza unui sistem prezidențial în care Președintele deține atribuții executive directe și ample, cu puteri extinse asupra executivului. Decizia Curții Supreme din 8 iulie a.c. a eliminat anumite bariere instituționale, oferind undă verde unor planuri de reformă agresivă și reduceri de personal. Decizia de desființare sau reorganizare a agențiilor poate fi, în anumite condiții, unilaterală.

În schimb, în România, Guvernul este cel care exercită autoritatea executivă, dar cu limite clare impuse de Constituție, legislația muncii și controlul parlamentar. Nu poți „concedia în masă” funcționari publici printr-o simplă decizie de la Palatul Victoria. Fiecare post din administrație are protecții legale, iar orice reorganizare necesită modificări legislative aprobate în Parlament, consultări obligatorii cu sindicatele, evaluări de impact și notificări prealabile. Toate acestea sunt rezultatul unui lung proces de legiferare și reglementare bazat pe negocierile care au început în anii 90, odată cu înființarea primelor organizații sindicale și patronale.

În timp ce SUA au un sistem prezidențial în care președintele are puteri extinse asupra executivului iar decizia Curții Supreme a eliminat anumite bariere instituționale, oferind undă verde unor planuri de reformă agresivă și reduceri de personal, România este o altă realitate constituțională. România este o republică parlamentară, iar funcția publică este reglementată strict de Codul administrativ. Concedierile nu se pot face decât în baza unor acte normative și cu justificări solide, cum ar fi desființarea postului sau evaluări negative. Mai mult, statul este obligat să consulte sindicatele și să respecte dialogul social.

Există precedente? Da, cel mai cunoscut exemplu este OUG 63/2010[2] în timpul crizei economice, când s-au redus posturi și cheltuieli. Totuși, chiar și atunci s-au respectat pașii legali, iar instanțele au intervenit în numeroase cazuri pentru a proteja drepturile angajaților. Ce se poate face realist? În România, reforma administrației trebuie să fie strategică, etapizată și bazată pe performanță.

Se pot reduce posturi vacante, se poate accelera digitalizarea și se poate profesionaliza managementul public, dar nu se poate replica modelul SUA fără modificări legislative și constituționale majore.

În acest context de criză evidentă, funcționarul public este o problemă sau o resursă? Este adevărat că birocrația românească are hibe majore: duplicare de atribuții, ineficiență, politizare, lipsă de performanță. Dar aceste probleme nu se pot rezolva cu măsuri brutale, ci prin digitalizare accelerată, profesionalizare prin concursuri reale, evaluări obiective și indicatori de performanță atât individual cât și la nivel de instituție dar mai ales prin formare continuă și reconversie profesională. În plus, România se confruntă deja cu un exod al specialiștilor din sectorul public către cel privat sau către instituții internaționale. Concedierile masive ar agrava acest dezechilibru.

Orice program de reformă serioasă a administrației publice în România dar nu numai, trebuie să se bazeze pe: clarificarea și delimitarea funcțiilor între instituții, reducerea politizării managementului și stimulente pentru eficiență, nu sancțiuni arbitrare. Renunțarea voluntară la o parte din venituri de către miniștri sau companii de stat este doar o formă de marketing politic în absența încrederii și susținerii publice. Scalarea acestei atitudini se va lăsa mult așteptată în speranța uitării după traversarea crizei.

Ceea ce în SUA e o reformă „cu sabia”, în România trebuie să fie o recalibrare cu bisturiul. Tentativa de a copia soluțiile americane fără adaptare riscă să compromită însăși ideea de reformă. Nu putem repara administrația românească punând-o pe butuci, ci reconstruind-o cu responsabilitate, viziune și respect pentru lege. Decizia din SUA oferă o viziune despre cum poate fi reformat un aparat birocratic. România are însă altă cultură instituțională și alt cadru legal. Aici, reforma trebuie construită cu răbdare, legitimitate democratică și respect pentru lege.

Plecând de la ceea ce ar trebui să fie Obiectivul strategic general, respectiv – Restabilirea încrederii cetățenilor în capacitatea statului de a guverna eficient, echitabil și responsabil, printr-o comunicare coerentă, transparentă și orientată spre rezultate, în contextul unor reforme dificile, dar necesare pentru stabilitatea și modernizarea României, se impune definirea unor principii directoare.

În acest sens prima urgență este Transparența radicală, adică explicarea sinceră și clară a deciziilor, efectelor și termenelor. Comunicarea trebuie să fie Empatică și Responsabilă cu asumarea efectelor sociale și protejarea celor vulnerabili. Totodată se impune o Unitate de mesaj în care toate instituțiile publice comunică coerent, pe aceleași direcții. Toate acestea reclamă Prezența umană a liderilor pentru comunicare directă, calmă, argumentată și fără aroganță pe câteva Direcții strategice de comunicare.

România se află la o răscruce. Ne confruntăm cu provocări majore: un deficit bugetar care cere măsuri decisive, o piață globală instabilă și o nevoie stringentă de a consolida securitatea națională. În acest context, un lucru este clar – succesul oricărei reforme depinde crucial de încredere și de suportul public. Nu putem construi un viitor stabil și prosper dacă cetățenii nu înțeleg și nu susțin direcția în care merge țara. Așa cum spunea Jean-Jacques Rousseau, puterea legitimă se exercită împreună cu cetățeanul, în parteneriat, transformând necesitatea în consens.

Dialogul social și cel civic sunt mecanismele de dialog care, prin răspunsuri și asumări reciproce, pot oferi platforma pe care se poate începe reconstrucția. Mediul  de afaceri cere predictibilitate și un cadru stabil pentru investiții pentru a susține creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Cetățenii au ca prioritate protejarea serviciilor publice esențiale – educația, sănătatea, infrastructura, care au impact asupra calității vieții. Funcționari, cei care asigură serviciul public, cer echitate, salarizare pe merit și o reformă a administrației care să recompenseze performanța și să elimine inechitățile, asigurând un mediu de lucru just și motivant.

Reforma statului nu este un scop în sine, ci un mijloc de a oferi servicii publice de calitate superioară. Trebuie explicat în detaliu fiecare pas al reformelor din administrația centrală, din administrația locală și din companiile de stat și arătat cum birocrația excesivă și risipa sunt eliminate, iar resursele sunt redirecționate către nevoile reale ale cetățenilor.

Sustenabilitatea fiscală este fundația dezvoltării durabile. Fiecare investiție trebuie justificată, măsurată și evaluată pentru impactul său pe termen lung. Se vor prioritiza proiectele care aduc valoare adăugată reală și care contribuie la un viitor mai bun și mai rezilient pentru România și va fi tăiat fără ezitare tot ceea ce nu funcționează sau nu generează rezultate.

Într-o lume marcată de conflicte și incertitudini, securitatea națională este primordială. Cetățenii au nevoie de explicații pentru investițiile în infrastructura critică, în energie și în logistica militară care sunt direct legate de apărarea fiecărui cetățean. Aceste măsuri nu sunt abstracte, ci reprezintă o plasă de siguranță concretă pentru familiile și viitorul nostru iar asigurarea Securității Naționale și a Stabilității Geopolitice mențin România în siguranță.

Totodată diaspora noastră este o resursă neprețuită și cea mai în măsură să consolideze imaginea României ca stat reformat, responsabil și partener de încredere în cadrul euroatlantic. Prin comunicarea onestă cu diaspora și Partenerii Strategici se pot prezenta credibil realizările interne și poate fi reafirmată susținerea noastră fermă pentru valorile europene.

Plecând de la concluzia corectă potrivit căreia, fără o comunicare onestă, coerentă și empatică, orice reformă va fi percepută ca abuz iar strategia de comunicare trebuie să susțină actul de guvernare ca o expresie a responsabilității față de cetățean și viitorul său. Guvernul are datoria nu doar să acționeze corect, ci să și explice convingător de ce o face, deoarece viitorul nu doar al administrației centrale sau locale ci al întregii Românii va depinde de trecerea acestui examen de capacitate al lidershipului românesc.

Încrederea nu se impune, se câștigă. Într-o lume din ce în ce mai complexă și dinamică, angajamentul câștigător va fi comunicarea deschisă, onestă și empatică. Doar printr-un dialog autentic, bazat pe ascultare, asumare și împărțirea echitabilă a responsabilităților și beneficiilor, se poate construi o Românie echilibrată, sigură și prosperă.

Acesta este singurul Contract Social pentru viitor: ”Al nostru cu noi înșine”.

Cititorule, ce crezi? Avem nevoie de o reformă radicală a aparatului bugetar sau de una inteligentă, etapizată și negociată? Comentează mai jos sau distribuie acest articol dacă ți se pare relevant în dezbaterea despre viitorul administrației în România.

[1] https://apnews.com/article/supreme-court-trump-mass-firings-151e14da3186d34eab1923c45831c1b6

[2] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/120026

FOTO Octav Ganea / Inquam

Sursă: Adevărul

Dorin Tudora, directorul general al CONPET, compania responsabilă pentru transportul țițeiului și derivatele sale prin conducte în România, se află în atenția publicului pentru venitul său lunar impresionant de 14.000 de euro și pentru modul în care și-a prelungit mandatul într-o perioadă de mare transparență în administrația publică.

Într-un context de guvernare cu salarii exorbitante în companiile de stat, Tudora se alătură listei celor care beneficiază de remunerații care depășesc cu mult salariile medii ale românilor.

Conform declarației de avere din 2025, Dorin Tudora câștigă un salariu anual de 859.780 de lei (aproape 170.000 de euro), ceea ce se traduce într-un venit lunar de 14.110 euro, un venit semnificativ pentru un funcționar public dintr-o companie de stat. Acesta se află în fruntea CONPET SA, o companie de interes strategic, controlată de Ministerul Energiei.

Tudora este absolvent al Universității Petrol Gaze din Ploiești și a intrat în cadrul CONPET încă din 1999. În primii ani, el a ocupat funcții tehnice, precum subinginer electromecanic și responsabil cu paza conductelor de transport și stațiile de pompare. De-a lungul anilor, a avansat treptat în carieră, ajungând director HSEQ în 2009, responsabil de protecția mediului și securitatea muncii. De la 2010, a devenit director general al CONPET, poziție pe care a deținut-o până în 2012.

Chiar dacă în mod normal un mandat de director la o companie de stat are o durată de patru ani, Dorin Tudora a reușit să-și prelungescă mandatul aproape trei ani în plus, folosind o procedură legală, dar cu totul discutabilă. Conform procedurii stabilite prin Ordonanța 109/2011, Tudora a demisionat din funcția de director în 2023, doar pentru a se înscrie din nou la un concurs organizat de CONPET. În urma acestui concurs, care a fost unul transparent doar pe hârtie, Tudora a fost singurul candidat și a câștigat funcția de director general al companiei. Astfel, el a reușit să obțină un mandat nou, dar care se adaugă celor aproape 7 ani de activitate continuă în această funcție.

El a explicat, pentru Libertatea, că a demisionat din funcție doar pentru a participa la procedura de selecție, o manevră considerată de unii drept un „șiretlic legal” prin care a obținut un mandat mult mai lung decât era normal. „Pe Ordonanța 109/2011 au expirat mandatele la CA-uri și atunci s-a întrerupt și mandatul meu prin alegerea mea. Deci am întrerupt prin voința mea primul mandat. Selecția a fost realizată printr-o procedură standard, cu o firmă terță, iar eu am depus dosarul și am intrat pe noul mandat pe patru ani”, a spus Tudora.

Într-un context în care mai mulți directori ai companiilor de stat au anunțat că vor renunța la o parte din salariile lor, Dorin Tudora a fost întrebat dacă va face același lucru. Răspunsul său a fost unul neclar, spunând că „nu a reușit să proceseze informația” despre decizia luată de alți directori din companii de stat.

„Mă credeți că ieri am auzit comunicatele și din partea domnului Atanasiu (Dragoș Anastasiu, vicepremier)? Ce să vă zic, eu mă duc acum la o lucrare la Constanța. O să mă gândesc, dar aseară am auzit comunicatele, mai mult de atât ce să vă spun? Nu pot nici să vă mint că m-am gândit, nici că nu m-am gândit. Nici nu am reușit să procesez informația.”

În ciuda acestui răspuns ezitant, este clar că Tudora se află într-o poziție delicată, având în vedere nivelul salarial uriaș al directorilor din companiile de stat, iar în acest context ar trebui să își facă o alegere privind alinierea cu tendințele de reducere a salariilor impuse de Guvern.

Dorin Tudora este secondat în conducerea CONPET de doi directori adjuncți și un director economic. Anamaria Mihaela Dumitrache, director general adjunct, câștigă o indemnizație anuală de 556.592 lei (aproape 110.000 euro), iar Radu Florin Necșulescu, cel de-al doilea director adjunct, are venitul său anual în procedura de anonimizare. Sanda Toader, directorul economic, câștigă aproximativ 92.000 de euro pe an.

În ciuda acestor venituri considerabile, nimeni nu știe exact cât câștigă directorii adjuncți ai CONPET, deoarece veniturile lor sunt încă anonimizate în declarațiile lor oficiale.

CONPET SA este o companie de stat cu sediul la Ploiești, subordonată Ministerului Energiei. Aceasta oferă servicii de transport petrolier prin conducte și cu vagoane cisternă pe calea ferată, având atribuții esențiale în aprovizionarea rafinăriilor din România cu ței și derivate ale acestuia. Compania operează o rețea de conducte cu o lungime de 3.200 km, care traversează 24 de județe din țară.

Principalele sale parteneriate sunt cu OMV Petrom, LUKOIL și Rompetrol Rafinare, fiind esențială în transportul și distribuția țițeiului în întreaga țară.

În ultimele luni, Guvernul României a fost în centrul unui scandal legat de salariile mari ale celor care conduc companii de stat, iar CONPET nu face excepție. Pe măsură ce criza economică se adâncește și guvernul încearcă să reducă cheltuielile publice, mai mulți directori ai unor companii de stat, printre care și Dorin Tudora, sunt criticați pentru că nu au renunțat la veniturile lor fabuloase.

Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că „mulți directori de companii de stat” au acceptat să-și reducă salariile, însă Tudora nu pare să fi luat o decizie definitivă în această privință. În acest context, Tudora a subliniat că nu s-a gândit încă dacă va reduce venitul lunar, spunând că „nu a reușit să proceseze informația”.

Dorin Tudora, directorul CONPET, se află într-o poziție dificilă, având un salariu uriaș în comparație cu majoritatea românilor. În timp ce mulți directori din companiile de stat au ales să reducă salariile, Tudora a fost mai puțin decisiv. În fața presiunii sociale și economice, rămâne de văzut cum va evolua situația sa financiară și dacă va alege să se alinieze cu tendința de reducere a salariilor din sectorul public.

Sursă: Libertatea

Foto: Agerpres

Un grup de firme nou-înființate a reușit să obțină, în perioada 2014-2022, contracte importante cu Unitatea Militară (UM) 02049 din Constanța, în plin context al invaziilor rusești în Ucraina. Aceste contracte, în valoare de peste 1,9 milioane de lei, au fost obținute prin achiziții directe, fără ca administratorii acestor firme să aibă vreun fel de experiență în domeniul afacerilor.

Această rețea de firme, deși la prima vedere pare una complet neexperimentată și neimplicată în afaceri serioase, a reușit să câștige contracte de furnizare de produse tehnice pentru unități ale armatei, sub umbrela unui om de afaceri din Constanța: Salvador Ghiță.

Rădăcinile acestui grup de firme fantomă se află în Constanța, unde, începând cu 2013, un anume Daniel-Costel Vlad a înființat Romistal Etanș SRL. De la începutul anului 2014, firma a început să obțină contracte cu UM 02049, furnizând produse precum sârmă de bobinaj sau electrozi pentru sume mici. La doar câteva luni după înființare, în noiembrie 2013, Salvador Ghiță devine managerul general al companiei, iar în 2017, el preia întregul pachet de acțiuni al firmei. În perioada 2014-2018, Romistal Etanș SRL a obținut contracte de peste 300.000 lei de la unitatea militară din Constanța. Aceste contracte sunt doar vârful aisbergului în ceea ce privește legăturile dintre Salvador Ghiță și unitățile publice din județ.

Salvador Ghiță, un afacerist din Constanța, a reușit să își extindă afacerea în domenii tehnice pentru armata română. Deși nu deține nicio funcție oficială în firmele pe care le controlează, acesta a jucat un rol semnificativ în obținerea unor contracte publice. Ghiță este implicat și în domeniul închirierii vilelor din Eforie Nord, dar și în vânzarea cazanelor de cupru, pe care le promovează pe rețelele de socializare.

În ciuda faptului că Romistal Etanș SRL nu a avut un început promițător în afaceri, cu contracte mici și fără experiență relevantă în domeniu, firma a reușit să obțină rapid contracte de la Unitatea Militară 02049, din Constanța, o unitate specializată în mentenanța tehnică navală. Contractele acordate nu au fost deloc neglijabile, iar începând cu 2014, aceștia au obținut venituri de la stat, fără ca activitățile să fie completate corespunzător.

Cu toate acestea, în 2014, Corpul de Control al premierului a efectuat o verificare detaliată asupra Spitalului Bagdasar Arseni, în urma căreia s-au identificat mai multe nereguli privind contractele semnate de Anca Buliman, managerul instituției la acea vreme. În paralel, Salvador Ghiță și afacerea sa au fost implicate în multiple scandaluri legate de licitările publice, iar DNA a deschis o anchetă care a dus la dosare de evaziune fiscală. Aceste dosare fac parte dintr-un cerc mai larg de contracte suspecte care au dus la subminarea fondurilor publice.

În aprilie 2018, Salvador Ghiță se implică într-o nouă firmă: Termo Sealing SRL, care preia ștafeta contractelor cu UM 02049. Începând cu iunie 2018, compania obține un contract public din partea aceleași unități militare, cu o valoare de aproximativ 12.000 lei. De-a lungul următoarelor trei ani, contractele continuă să curgă, iar Termo Sealing SRL încasează peste 500.000 de lei pentru diverse achiziții tehnice din partea unității militare.

Un detaliu interesant este faptul că Florica Petrache, un nume asociat cu firmele înregistrate în județul Teleorman, devine administratorul Termo Sealing SRL, dar Salvador Ghiță rămâne prezent, în ciuda faptului că nu apare oficial în acte. Mai mult, numărul de telefon folosit de Termo Sealing SRL coincide cu cel publicat de Salvador Ghiță pe rețelele de socializare, indicând o legătură directă între el și firma respectivă.

În octombrie 2021, fiica lui Salvador Ghiță, Elena Ghiță, înființează Marystell Expres SRL, companie care obține contracte direct de la UM 02049. La doar o săptămână de la înființare, firma obține un contract de 157.000 lei, urmat de alte trei înțelegeri în aceeași zi, totalizând suma de 300.000 lei. Elena Ghiță continuă să adune sume impresionante, iar Marystell Expres SRL a obținut în 2021-2022 contracte care au însumat peste 650.000 lei. După aceasta, firma nu a mai obținut niciun alt contract din partea statului.

În paralel, ginerele Elenei Ghiță, Nicolae Elvis, înființează Rom&Cip Comerț Expres SRL, care obține aproape 350.000 lei din contracte publice. Rom&Cip Comerț Expres SRL are același număr de telefon și aceeași adresă de e-mail ca și Marystell Expres SRL, ceea ce sugerează o legătură directă între cele două firme.

Controversele legate de firmele fantomă

Un alt aspect interesant al acestui grup de firme este faptul că acestea operează cu date false sau neactualizate pe platformele oficiale, cum ar fi SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). De exemplu, Massmaria Concept SRL, înființată în 2022, folosește un număr de telefon invalid și o adresă de email expirat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea și transparența acestor afaceri. De asemenea, este de remarcat faptul că toate aceste firme au fost inactivate după ce au obținut sumele de bani din contractele publice.

Atât UM 02049, cât și ministra Apărării, Ionuț Moșteanu, nu au oferit un punct de vedere oficial până la publicarea acestui articol, deși reporterii au solicitat informații suplimentare despre cum au fost acordate contractele respective. Unitatea Militară 02049 este o unitate specializată în mentenanță tehnică navală, iar atribuțiile sale includ repararea sistemelor energetice ale navelor MApN și inspecțiile periodice ale vehiculelor armatei. Însă, chiar și cu aceste informații clare, autoritățile nu au dat niciun răspuns cu privire la legăturile dintre firmelor fantomă și UM 02049.

Rețeaua „Salvador” este un exemplu clar al modului în care firmele fantomă pot obține, prin metode controversate, contracte publice importante. Chiar și în contextul unui război în apropiere, când resursele și securitatea națională ar trebui să fie priorități, aceste firme au continuat să obțină bani din bugetul de stat, fără a furniza produse sau servicii conforme cu cerințele. Această rețea ridică întrebări serioase despre transparența și controlul în achizițiile publice, iar autoritățile trebuie să răspundă pentru aceste nereguli care subminează încrederea în sistemul de stat.

Articol integral pe Libertatea