EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, doi dintre fondatorii aplicației Exminds

0
575

Exminds își propune să revoluționeze modul în care oamenii își dezvoltă abilitățile și își descoperă adevărata vocație. Fondată de Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, Exminds vine ca o soluție inovatoare, care îmbină învățarea practică directă cu experiențele reale alături de profesioniști din diverse domenii.

  1. În primul rând, ați putea să ne spuneți câteva lucruri despre voi?

Salutare, suntem Adrian Delcea, CEO și Founder Exminds si Cătălina Cimpoeșu, CMO și Co-Founder Exminds.

Adrian: Businessul a fost mereu zona mea de confort. Imi placee inovația, neconvenționalul și producerea schimbării. Am început antreprenoriatul cu ani buni in urma, fiind fondator al mai multor businessuri clasice și al unui start-up din domeniul Proptech, înainte ca acest termen să apară în piață. Putem spune că această experiență a fost echivalentul unui MBA în antreprenoriat pentru mine. În prezent, am făcut exit din acel start-up, iar acum mă concentrez, printre altele, si pe transmiterea abilităților acumulate către viitoarea generație de antreprenori din România.

Cătălina: De la o vârstă fragedă, am fost pasionată de frumos, creație și inovație. După finalizarea studiilor în Marketing, Design grafic și Branding, am realizat că îmi doresc să lucrez printre oameni cu inițiativă și viziune. Businessul îmi permite să învăț zilnic lucruri noi și să trăiesc fiecare zi diferit, iar de aici și dorința de a fi Start-up Founder.

  1. Ce v-a inspirat să creați Exminds?

Adrian: Șocul pozitiv pe care oamenii de lângă mine îl aveau când trăiau “realitatea pe propria lor piele” fiind în diverse contexte de Business și nu numai, ușurința cu care oamenii depășesc condiționările mentale doar văzând “face to face” pe cineva care deja face ceea ce lor li se părea imposibil.

Lipsa de practică și de a experimenta lucruri aplicate contextelor și realității de zi cu zi.

Am văzut tineri dezorientați în privința carierei lor sau persoane care începeau o facultate într-un domeniu și se reprofilau când ajungeau să profeseze. Oameni care aveau așteptări despre o carieră și descopereau că realitatea era diferită. Oameni care pierdeau ani prețioși experimentând necunoscutul de unii singuri. Cel mai probabil fiecare dintre noi cunoaște cel puțin un caz de acest fel.

M-am întrebat cum putem eficientiza acest lucru? Prin conectarea lor cu experți care au trecut deja pe acest drum și care le pot oferi cunoștințe valoroase și o imagine reală a situației, așezându-i în fața realității. Nu online, ci fizic, deoarece prezența fizică schimbă percepția realității. Este diferit să explici unui tânăr antreprenor ce înseamnă businessul, față de atunci când poți să-l iei cu mine în întâlniri cu clienți, furnizori, avocați sau contabili și la plata taxelor și impozitelor.

Un alt factor important a fost din perspectiva specialiștilor care se formează foarte greu, prin procese care durează ani de zile, apoi toată această experiență a lor nu este valorificată cu adevărat, este pusă în valoare doar în contexte limitate. Practic avem o resursă imensă de inteligență pe care o risipim.

Vă propun să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim la Exminds ca fiind un produs tech, în care găsești milioane de ani de experiență reală la îndemâna fiecărei persoane care dorește să aibă parte de o evoluție accelerată, să se conecteze cu oamenii la care niciodată nu ar fi putut să aibă acces și să învețe alături de ei sau să experimenteze lucruri noi. Toate acestea fără pierdere de timp, foarte simplu, fix la momentul la care ai nevoie și cu specialiștii din domeniile tale de interes.

  1. Cum descrieți Exminds în câteva propoziții?

Cătălina: “Învățare prin practică în sesiuni 1:1, față în față”.

Dorești să înveți o abilitate nouă sau să vezi dacă o carieră ți se potrivește cu adevărat? Ai acces la profesioniști cu experiență vastă, pe care îi poți cunoaște în viața reală, prin doar câteva click-uri.

Viziunea Exminds este de a conecta la nivel global experți din diverse domenii cu persoane dornice să experimenteze prin învățare activă, Shadowing sau experiențe Hands-on. Astfel, prin efectul de schimb de cunoștințe, se vor economisi timp și resurse prețioase în educarea generațiilor viitoare, aducându-i mai aproape de realitatea celor care au învățat din greu pentru a ajunge în acest punct.

De aici și sloganul nostru: “Reshape reality. Value your time.”

Adrian: “Concentrarea inteligenței umane, accesibilă la 3 click-uri distanță, prin experiențe de tip Shadowing sau Hands-on.”

  1. Cum funcționează Exminds? Care este procesul pentru utilizatori?

Cătălina: Cei din Comunitatea Exminds pot fi:

Exminderi: Profesioniști cu experiență și lecții de viață pe care doresc să le transmită mai departe, dispuși să facă acest lucru contra unei recompense financiare.

Exploreri: Cei dornici să experimenteze medii și aspecte noi, să își depășească limitele, dispuși să investească timp de calitate în propria dezvoltare, indiferent de vârstă sau moment al vieții.

Cei care se regăsesc în aceste descrieri pot participa la Experiențele Exminds disponibile în categoriile aplicației. Exminderii creează Experiențele conform preferințelor lor: conturează o descriere a activităților prin care vor trece alături de Explorer, beneficiile și cerințele, aleg o locație, stabilesc un cost optim și încarcă un video-pitch reprezentativ al Experienței.

Explorerii își pot arăta interesul și pot achiziționa Experiențele, care vor avea loc la data stabilită, față în față. La final, atât Exminderii, cât și Explorerii pot oferi recenzii celuilalt și Experienței în sine.

EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, fondatorii aplicației Exminds
EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, doi dintre fondatorii aplicației Exminds
  1. Care sunt principalele beneficii pe care le oferă Exminds utilizatorilor săi?

Adrian: Sunt foarte multe, dar mă opresc doar la câteva: conexiunile autentice și reale cu experți care te pot ajuta exact în direcțiile pe care ți le dorești sunt un beneficiu major. Faptul că reușești să întâlnești ușor oamenii din spatele ecranului și să mergi cu ei în întâlniri de business, să faci vânzări sau negocieri împreună cu ei sau orice alte experiențe, poate schimba cursul dezvoltării personale și profesionale.

Diversitatea ariilor de experimentare: astăzi poți învăța informații de business din experiența unui CEO cunoscut, mâine poți petrece două ore într-o negociere în Real Estate, iar poimâine vei învăța cum să investești în Lego… astfel, fiecare zi poate aduce o nouă perspectivă.

În plus, ai posibilitatea să iei un prieten cu tine la experiența alături de un specialist, iar pentru oricine participă valoarea experiențelor și percepția realității cu toate cele șase simțuri este de neînlocuit.

  1. Ce diferențiază Exminds de alte platforme de învățare sau socializare?

Cătălina: Exminds vine ca o extensie a teoriei prezente în cărți, cursuri, prezentări și orice altă metodă de învățare cotidiană, fie ea online sau offline. Exminds te încurajează să treci la fapte, să accepți provocările, să îmbrățișezi colaborarea, să ieși din zona de confort și să contribui la o schimbare transgenerațională.

Este un principiu folosit instinctiv de oameni, iar acum devine extrem de ușor de accesat, oriunde te-ai afla.

  1. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în dezvoltarea Exminds?

Adrian: Putem spune că a fost provocator să explicăm cât mai simplu „ce face Exminds” și să evidențiem valoarea întâlnirilor fizice, într-o eră în care tehnologia și A.I. ne împing spre meeting-uri online. Ne considerăm norocoși că avem această „provocare” și ne dedicăm misiunii de a ne îmbunătăți constant pentru a ajuta pe alții să folosească platforma.

Am întâmpinat și alte provocări tehnice, pe Legal sau în Marketing, firești într-un start-up, dar știm că orice situație are mai multe soluțiiși că nimic nu ne poate opri să ne atingem obiectivele.

  1. Puteți să ne împărtășiți câteva dintre reușitele notabile de până acum?

Adrian: O reușită care m-a marcat a fost atunci când, după un test personal cu un tânăr Explorer, care cu greu mai găsea o punte de comunicare cu părinții, am primit un telefon de la tatăl său. Acesta m-a întrebat: „Ce ai făcut cu băiatul meu? Este total schimbat… în bine! Nu îmi vine să cred! A venit să îmi mulțumească pentru tot ce fac pentru el, pentru siguranța financiară pe care i-o ofer ca tată și deja știe că dorește să continue în zona de business și să învețe și mai multe.”

Ce am făcut eu ca Exminder? Am petrecut câteva zile împreună cu Explorerul, în care acesta a făcut shadowing alături de mine: a asistat la întâlnirile mele (lucru anunțat în prealabil clienților și colaboratorilor), am mers la evenimente de business, și m-a însoțit în sarcini neprevăzute, precum obținerea unui certificat de atestare fiscală de la Circa Financiară. Am fost împreună la contabil și la plata impozitelor, unde l-am familiarizat cu completarea documentelor și cu diverse instituții de stat. A asistat chiar și la un meeting cu Co-Founderii și contributorii Exminds, unde a realizat că discuțiile sunt din perspective multiple. Toate acestea i-au schimbat orizontul gândirii și i-au oferit o direcție.

Catalina: Partea bună este că nu este singurul mesaj de genul primit, deoarece și eu, după Experiențele de test am primit un răspuns asemănător, foarte spontan, de la alți Exploreri implicați. Iar impactul pozitiv în societate ne motivează să creștem și mai mult și să ne dedicăm creșterii platformei Exminds.

EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, fondatorii aplicației Exminds
EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, doi dintre fondatorii aplicației Exminds
  1. Ce impact credeți că are Exminds asupra utilizatorilor și societății în general?

Adrian: Un impact pozitiv consistent: noi orizonturi ale dezvoltării personale, punerea în valoare a inteligenței umane, sprijin de la specialiști în cel mai scurt timp posibil, evoluție prin cascadarea informațiilor de la Exminderi către Exploreri, iar lista continuă.

  1. Care sunt planurile de viitor pentru Exminds?

Adrian: În acest moment, aplicația se află în stadiul Beta, iar echipa noastră lucrează zilnic la îmbunătățirea experienței utilizatorilor și la adăugarea de funcționalități noi și complexe pentru a oferi și mai multe oportunități. Ne dorim să ne extindem treptat în noi orașe și țări și să creăm parteneriate cu branduri și persoane care împărtășesc aceeași viziune ca noi. Pe lângă aceste aspecte, lucrăm și la o nouă direcție despre care pot spune doar atât: „Exminds Business”.

  1. Cum vă mențineți motivația și inspirația în gestionarea acestui proiect?

Adrian: Ne amintim întotdeauna care este motivul pentru care am început. Căutăm inspirația în interiorul nostru și nu de la alte proiecte sau oameni din jur. Ne menținem creativi, curioși și curajoși în fiecare moment, pentru că ne dorim să fim autentici în ceea ce facem și să putem inspira și pe alții.

Practic, atunci când îți propui să inspiri și pe cei din jurul tău, îți găsești și tu inspirația.

Cătălina: Creăm un loc în care cuvântul “problemă” nu se află în vocabularul nostru și unde nicio idee nu este bună sau rea, ci este startul unei noi perspective. Acest “no limit” mindset este ceea ce ne face să creăm și mai mult în fiecare zi.

EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, fondatorii aplicației Exminds
EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, doi dintre fondatorii aplicației Exminds
  1. Ce sfaturi aveți pentru alți antreprenori care doresc să inițieze un start-up?

Adrian: Sunt multe de spus aici. Am putea face un interviu întreg pe această temă. (râde)

Apelați la mentori sau experți pentru îndrumare, dar asigurați-vă întotdeauna că treceți ideile prin filtrul propriei gândiri. Dacă doriți să construiți un start-up, fiți conștienți că este esențial să puneți o bază solidă în toate ariile implicate în business și să gândiți pe termen lung, dar mai ales în ceea ce privește echipa, viziunea si produsul. Țintiți sus, nu vă fie teamă să greșiți și creați ceva inovator. Deşi poate părea provocator, satisfacția va fi pe măsură.

Cătălina: Și normal, învățați prin practică!

  1. În final, ce mesaj ați dori să transmiteți cititorilor noștri și comunității Exminds?

Suntem deschiși la feedback pozitiv și constructiv și dornici să creăm oportunități pentru cei care vor să producă schimbări.

Vă invităm să descărcați aplicația Exminds din AppStore şi GPlay și să o explorați, fără subscripție lunară, pentru utilizatori. Pentru mai multe detalii, ne găsiți pe toate rețelele de socializare și pe exminds.com.

LinkedIn Catalina – https://www.linkedin.com/in/catalinacimpoesu?utm_source=share&utm_campaign=share_via&utm_content=profile&utm_medium=ios_app

Linkedin Adrian – https://www.linkedin.com/in/adriandelcea?utm_source=share&utm_campaign=share_via&utm_content=profile&utm_medium=ios_app

EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, fondatorii aplicației Exminds
EXCLUSIV! Interviu cu Adrian Delcea și Cătălina Cimpoeșu, fondatorii aplicației Exminds

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.