Guvernul condus de Giorgia Meloni ia în calcul introducerea castrării chimice pentru persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale, în urma unei propuneri făcute de Partidul Liga, de extremă dreapta. Această măsură, care a primit susținerea guvernului, este parte dintr-o dezbatere amplă în cadrul unui nou proiect de lege pentru securitate, a relatat cotidianul italian La Repubblica.
Propunerea de castrare chimică, discutată în Italia de mai bine de două decenii, a fost reintrodusă de Liga, partidul condus de Matteo Salvini. Scopul acestei măsuri ar fi reducerea riscului de recidivă pentru infractorii sexuali, iar Liga insistă că tratamentul ar trebui să fie reversibil. Însă opoziția a criticat aspru această idee, considerând-o neconstituțională și o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
Dezbaterea din Italia nu este unică. În Franța, castrarea chimică este utilizată ca tratament medical, nu ca măsură judiciară, pentru infracțiunile sexuale. Conform administrației franceze, castrarea chimică, denumită și „tratament inhibitor al libidoului”, reduce dorința sexuală fără a provoca mutilări ireversibile ale corpului uman. Tratamentul poate fi întrerupt, iar efectele sale dispar odată cu încetarea administrării.
Sursa foto: European Council