Statul român nu a recuperat niciun leu din creanța de peste 128 de milioane de dolari reprezentând investiții asumate și neefectuate în perimetrele offshore Muridava și Cobălcescu din Marea Neagră, deși aceste zăcăminte au fost câștigate de România în urma istoricului litigiu cu Ucraina de la Haga.
Informația reiese dintr-un răspuns oficial transmis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon la solicitarea presei.
Creanța aparține statului român și vizează compania Petromar Resources, fost titular al acordurilor petroliere pentru explorare, dezvoltare și exploatare în Marea Neagră. Firma a aparținut magnatului din energie Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere (GSP), și a intrat între timp în faliment, fiind radiată fără a avea bunuri care să poată fi executate.
Potrivit autorității de reglementare, statul a înscris în tabelul creditorilor o creanță în valoare de 128.116.308 dolari, sumă ce reprezintă lucrări de explorare și investiții minime asumate prin acordurile petroliere, dar niciodată realizate.
„Creanța a fost admisă, însă debitoarea nu avea în patrimoniu bunuri a căror valorificare să permită recuperarea sumelor”, a precizat instituția. Cu alte cuvinte, statul a câștigat pe hârtie, dar a pierdut complet în practică.
Situația este cu atât mai gravă cu cât vorbim despre perimetre strategice, aflate în zona de platou continental obținută de România după decizia Curtea Internațională de Justiție din 2009, în urma litigiului cu Ucraina privind Insula Șerpilor.
Perimetrele Muridava și Cobălcescu, cu o suprafață cumulată de aproximativ 2.000 de kilometri pătrați, au fost concesionate în 2011, la scurt timp după victoria României la Haga. Ele sunt considerate zone cu potențial semnificativ de hidrocarburi, mai ales în contextul noii curse europene pentru securitate energetică.
În loc să devină un motor de investiții și producție, aceste perimetre au fost blocate timp de peste un deceniu. Titularii licențelor nu au realizat investițiile minime asumate, iar statul român nu a reușit nici să recupereze banii, nici să redea rapid perimetrele către alți investitori.
Cronologia dosarului Petromar Resources arată un eșec sistemic al statului în gestionarea concesiunilor strategice:
-
februarie 2022 – se deschide procedura de insolvență;
-
iunie 2022 – compania este declarată în faliment;
-
decembrie 2022 – instanța admite creanța statului de peste 128 milioane USD;
-
mai 2023 – decizia devine definitivă;
-
februarie 2024 – firma este radiată din Registrul Comerțului.
Paradoxal, deși societățile comerciale au fost radiate, acordurile petroliere figurează în continuare în evidențele oficiale, actualizate inclusiv în 2025. Practic, statul se află în situația absurdă de a avea perimetre concesionate unor entități inexistente juridic.
Legea petrolului permite titularului unui acord să renunțe la concesiune doar dacă achită contravaloarea lucrărilor asumate și neexecutate. În acest caz, suma datorată statului era tocmai creanța de 128 de milioane de dolari.
Problema: firmele controlate direct sau indirect de Comănescu nu au avut resursele financiare pentru a plăti aceste obligații. În lipsa activelor, falimentul a devenit un scut perfect împotriva recuperării banilor publici.
De-a lungul timpului, structura de acționariat a fost schimbată succesiv, într-un tipar des întâlnit în cazurile de insolvență strategică:
-
inițial, compania a fost controlată direct de Gabriel Comănescu;
-
ulterior, pachetul majoritar a fost transferat către o firmă din Olanda, controlată tot de acesta;
-
în final, ambele entități – cea din România și cea din Olanda – au fost radiate.
Administratori-cheie ai acestor firme au fost persoane din conducerea Grup Servicii Petroliere, ceea ce întărește legătura directă dintre concesiuni și grupul controlat de Comănescu.
Eșecul recuperării creanței nu este doar unul financiar. Este și un eșec strategic. Într-un moment în care România încearcă să devină un furnizor regional de energie, blocarea unor perimetre offshore importante ridică semne serioase de întrebare asupra capacității statului de a-și proteja interesele.
În timp ce alte proiecte offshore din Marea Neagră au avansat, Muridava și Cobălcescu au rămas captive într-un hățiș juridic și administrativ, fără producție, fără investiții și fără beneficii pentru bugetul public.
Cazul Petromar Resources se înscrie într-un context mai larg. Grupul GSP, controlat de Gabriel Comănescu, a figurat ani la rând printre cei mai mari datornici la bugetul de stat. Deși unele companii din grup apar acum cu zero datorii în evidențele ANAF, autoritățile fiscale au refuzat să explice dacă aceste obligații au fost plătite sau șterse.
În paralel, o altă firmă majoră din grup, GSP Offshore, a intrat în insolvență în 2025, cu datorii de aproape 500 de milioane de euro, inclusiv către banca de stat EximBank.
Faptul că statul român nu a recuperat nimic dintr-o creanță de 128 de milioane de dolari, în ciuda unor decizii definitive ale instanțelor, creează un precedent extrem de periculos. Mesajul transmis pieței este că obligațiile asumate prin concesiuni strategice pot fi evitate prin insolvență și radiere, fără consecințe reale.
Pentru România, cazul Petromar Resources nu este doar despre bani pierduți, ci despre credibilitatea statului ca administrator al resurselor naturale. Iar fără o reformă serioasă a modului în care sunt gestionate licențele petroliere, riscul ca istoria să se repete rămâne extrem de ridicat.
Foto: Gabriel Comănescu, șeful GSP (sursa: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO)
