Parlamentul European reprezintă instituţia câştigătoare a Tratatului de la Lisabona, fiind alcătuită din 751 de deputaţi europeni aleşi prin vot direct, cu preşedintele David Sassoli[1].

Deficitul democratic reprezintă un concept ce ar putea fi tradus prin faptul că Uniunea European suferă de o lipsă de responsabilitatea democratică, în sensul că instituţiile sale şi procedurile decizionale nu sunt îndeajuns de democratice pentru a avea acces la ele şi oamenii obişnuiţi. În general, insuficienta competenţelor Parlamentului European este asemănată cu deficitul democratic.

Tratatul de la Lisabona prezintă anumite schimbări instituţionale prin care au încercat să se facă progrese în privinţa reducerii deficitului democratic al Uniunii Europene.

Cea mai importantă reformă a Tratatului de la Lisabona care apropie Uniunea Europeană de cetăţeni este iniţiativa cetăţeneasca, care este o iniţiativă legislativă propusă de cetăţeni, aceştia fiind obligatoriu să aparţine din minim şapte state diferite şi să strângă un milion de semnături. În tratatul de la Lisabona este precizat şi faptul că cetăţenii sunt reprezentaţi la nivelul Uniunii în mod direct de către Parlamentul European[2].

O altă modificare adusă prin Tratatul de a Lisabona este aceea de reducere a numărului deputaţilor europeni la 750 plus preşedintele, fapt ce are efect asupra Parlamentului European. Totodată, statele trebuie să dispună de un minim de 6 reprezentanţi în PE şi maxim 96 de europarlamentari. România dispune de 32 de locuri în Parlamentul European, iar în caz de Brexit numărul va fi de 33.

Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului European şi competenţă de co-decizie, prin care acesta are puterea de a aproba legi sau de a le respinge, fapt ce-l face să aibă puteri aproape egale cu ale Consiliului. De asemenea, Parlamentului îi este întărit şi rolul în adoptarea bugetului Uniunii.

Există un număr semnificativ de schimbări instituţionale aduse prin Tratatul de la Lisabona, dar consider că acestea nu sunt de ajuns pentru a evidenţia că problema deficitului democratic a fost rezolvată.

În primul rând, există un număr prea mare de deputaţi europeni în cadrul Parlamentului European, chiar dacă acest număr a fost redus prin Tratatul de la Lisabona, fapt ce creează sentimentul cetăţenilor de îndepărtare fata de UE.Pe de-o parte, ar fi dificilă desfăşurarea debaterilor în mod public, având în vedere diversitatea multi-linguala existenta în PE. Problema este reprezentată şi de faptul că procesul comunicării din cadrul PE devine dificil, deoarece documentele trebuie traduse şi acest lucru necesită timp şi, astfel, acest lucru poate fi considerat un impediment în calea diminuării deficitului democratic.

În al doilea rând, o problemă a deficitului democratic reiese şi din procedura de co-deciziei, anume că Parlamentul nu poate să introducă legi noi, singura instituţie ce are acest rol fiind Comisia Europeană, ce mai departe le va trimite pentru aprobare Parlamentului şi Consiliului. Problema ar fi ca aceasta are rol doar de a impulsiona initiativa legislativa[3]. Dacă ar fi să analizăm aici problema deficitului democratic, ar fi clar că dreptul la iniţiativa legislativă ar trebui să aparţină PE şi nu Consiliului, deoarece o trăsătură importantă a unui parlament e aceea de aa avea dreptul la iniţiativa legislativă.

Pe de alt parte, Parlamentul este limitat şi în ceea ce priveşte competenţele bugetare, în sensul că acesta încă este departe de a avea competenţele bugetare ele unui Parlament naţional şi mai ales, PE nu e “abilitat să aprobe normele care reglementează resursele comunitare”[4].

O altă problemă importantă, ce trebuie menţionată este aceea că nu exista o listă unică  la nivelul întregii Uniuni Europene din care cetăţenii să aleagă, ci cetăţenii votează candidaţi propuşi de partidele naţionale. Aceste partide naţionale au o campanie axată pe problemele naţională în principiu, ci nu pe problemele de la nivel mondial, aşa cum ar fi firesc. Această caracteristică influenţează dezvoltarea deficitului democratic la nivelul UE, prin faptul că fiecare stat îşi propune proprii candidaţi, iar „nimeni din cei ce votează la alegerile europene nu percepe că ar afecta în vreun fel deciziile politice la nivel european şi cu siguranţă nu înţeleg participarea lor ca fiind o aprobare sau o respingere a guvernământului european”[5].

De asemenea, un alt argument ce arată că aceste schimbări nu rezolvă problema deficitului democratic este faptul că Parlamentul European nu reprezintă cu adevărat cetăţenii, ci îi reprezintă pe aceştia din punct de vedere ideologic, deoarece PE se organizează pe grupuri ideologice. Aici intervine şi problema suprareprezentarii statelor mici şi infrareprezentarii statelor mari, statele cu număr mare de locuitori, precum Germania, vor avea 1 reprezentant în Parlamentul European cam la 800.000 de cetăţeni, iar statele cu număr mic de locuitori, precum Malta, vor avea un reprezentant la aproximativ 80.000 de cetăţeni. Acest lucru evidenţiază că reprezentativitatea democratică nu este stabilă şi crează discrepanţe între ţări.

Prin urmare, cu toate că, odată cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentului European i-au fost atribuite mult mai multe funcţii, precum faptul că deţine putere bugetară şi funcţie legislativă împreună cu Consiliul, sunt de părere că aceste schimbări nu pot rezolva în totalitate problema deficitului democratic.

[1] https://www.europarl.europa.eu/portal/ro).

[2] Tratatul de la Lisabona, Art 8A,2, 2007 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:12007L/TXT

[3] Bărbulescu 2008, pp. 200-201

[4] Bărbulescu 2008, p 219

[5] Blondel, Sinnott, Svensson 1998, pp. 4-5