În România, politica a fost , în general, „un domeniu monopol masculin (o afacere masculină) la care femeile nici nu au participat şi nici nu a constituit politici (nu au determinat agenda politicii, nici sensurile ei, nici alocarea resurselor publice)”.[1]
Pentru început îmi propun să vorbesc despre factorii care contribuie la slaba reprezentare, atât descriptivă, cât și substanțială a femeilor în politica românească, iar în final voi propune anumite soluții pentru combaterea nedreptății în reprezentare.
Prin „reprezentare descriptivă” mă voi referi la prezența efectivă a femeilor în funcțiile de putere politică. În acest sens, Oana Băluță afirmă „reprezentarea descriptivă va suscita mai curând atenţia faţă de componenţa legislativului, mai puţin asupra activităţii”[2]. Reprezentarea substanțială face referire la ceea ce va fi reprezentat, mai exact la interesele femeilor și la interesele de gen.
La ultimele alegeri parlamentare, cele din 2016, în ceea ce privește Camera Deputaților, dintre cele 312 mandate obținute, femeilor le sunt repartizate doar 64, ceea ce înseamnă puțin peste 20% din numărul total, iar în Senat, numărul de mandate obținute în urma alegerilor este de 20 pentru femei și 116 pentru bărbați, ceea ce determină că media națională a mandatelor este de 14,71% femei și 85,29% bărbați[3]. Un lucru este cert, există dezechilibre majore între numărul femeilor și cel al bărbaţilor aflaţi într-o structură de decizie precum Parlamentul, Guvernul, consiliile locale, consiliile judeţene, dar care sunt cauzele acestui dezechilibru?
Sunt de părere că există o serie de factori care determină o reprezenatare mai scăzută a femeilor în politica românescă, dintre aceștia voi aminti factorii politici, socio-economici și culturali.
Pentru început, când vorbesc de factori politici mă refer la ceea ce Pippa Norris numea „electoral law” [4], mai exact sistemele electorale părtinitoare și adaptarea statuară a cotelor de gen. Sistemele electorale diferite pot avea, așadar, efecte asupra participării și reprezentării femeilor în funcțiile de decizie. Există diverse teorii potrivit cărora sistemele proporționale favorizează reprezentarea femeilor, mai exact Pippa Norris în lucrarea „Electoral Engineering: Voting Rules and Political Behavior” și Johanna Kantola în „Women`s Political Representation in the European Union”, analizează modul în care sistemele electorale modelează strategiile politice, concluzionând că cele mai avantajoase sisteme de vot pentru reprezentarea femeilor sunt cele proporționale, urmate de cele mixte și cele majoritare.
Dacă ar fi să analizez sistemul proporțional pe care România l-a avut până în 2008, este unul prietenos promovării femeilor, întrucât este aplicată cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, acest lucru remarcându-se și în ponderea de candidate la alegerile pentru Parlamentul național din 2004, de 27% din totalul candidaților[5]. Trecerea la sistemul mixt în colegii uninominale din 2008, determină scăderea ponderii candidaturilor feminine la 14% în 2012[6]. Din cele trei tipuri de sisteme electorale menționate, cel mai puțin prietenos pentru candidaturile feminine din România este sistemul majoritar, din cauza principiului „câștigătorul ia tot”. Acesta determină ca partidele politice să propună candidații „cei mai siguri”, descurajând femeile și minoritățile.
În ceea ce privește cotele de gen, sunt de părere că absența acestora este și ea cea care determină o prezență scăzută a femeilor pe listele întocmite pentru alegerile locale şi parlamentare. Cotele sunt destul de controversate, dar dovezile din întreaga lume arată clar că introducerea lor reprezintă o modalitate eficientă de a crește semnificativ reprezentarea femeilor în funcțiile politice. De fapt, jumătate din țările lumii de astăzi folosesc un anumit tip de cotă electorală pentru parlamentul lor, printre cele mai importante fiind Argentina și Franța. Cred că este necesară implementarea cotelor de gen, deoarece acestea pot crea un echilibru de gen în politică și pot integra obiective privind echilibrul de gen în selecția candidaților, ele reprezentând clar o măsură pentru îmbunătățirea echilibrului între femei și bărbați. Atât timp cât într-o societate există și femei, și bărbați, politicienii trebuie să fie reprezentanții lor, a intereselor, nevoilor, viselor și așteptărilor lor. Pot vorbi aici și despre dreptate socială: dacă sunt femei cetățene, e bine să fie și în politică, fiindcă este nedrept ca bărbați să monopolizeze deciziile politice.
Cu siguranță, si factorii socio-economici contribuie la slaba ascensiune a femeilor în domeniul politic. Un aspect foarte important îl constituie diviziunea muncii și a responsabilităților familiale. Femeile sunt cele care trebuie să aibă grijă de casă, de copii și de familie, în general, ceea ce le limitează posibilitătile privind cariera politică. Alți factori socio-economici demni de luat în calcul, care lezează participarea femeilor în viața politică românescă sunt: oportunităţile diferite de angajare în câmpul muncii , dependenţa economică şi lipsa resurselor financiare adecvate, suprasolicitarea cu responsabilităţi casnice, responsabilităţile familiale, miturile legate de lipsa de calificare, și accesul limitat la fonduri pentru campanii. Femeile sunt cele care nu dispun de resurse de timp, care sunt net diminuate datorită dublei obligativităţi, familiale şi profesionale și, totodată, nu dispun de resursele necesare sau de reţelele economice capabile să le susţină într-o cursă electorală. Un lucru este sigur, mai multe femei în politică ar aduce un suflu nou, pentru că femeia nu votează în general ca un bărbat, nu o interesează fotbalul și alte afaceri mai masculine în care se cheltuiesc banii publici, mai degrabă, o femeie va alege să folosească banii publici pentru școli, cursuri pentru cei defavorizați, pentru spitale și grădinițe.
În continuare, factorii de natură culturală și ideologică contribuie și ei la participarea femeilor la procesul decizional. Printre factorii culturali și ideologici cu care se confruntă femeile ce doresc să intre în lumea politică, se numără: gândirea de tip patriarhal, prejudecățile și discriminările de gen, procesul de socializare şi mediatizare a femeilor. Într-un interviu, sociologul Marius Pieleanu a afirmat că „Educaţia românească se bazează pe discriminarea de gen”, iar principalele instituții de socializare din România(mass-media, familia, școala), nu promovează un model de femeie activă social, ci mai de grabă o femeie care pune accentul pe sfera privată[7]. Tototdată, el mai evidentiază și faptul că daca o femeie știe că este discriminată în politică, ea va încerca pe cât posibil să evite acest domeniu.
Dacă ar fi să analizez modul în care mass-media infuențează implicarea femeilor în viața politică, este clar că prejudecățile domină, iar presa oferă o atenție foarte scăzută femeilor implicate în politică. În această privință, la o scurt căutare pe Google a frazei „femei în politica româneasc” vor apărea articole care vizează cea mai frumoasă femeie din politica românească, în niciun caz cea mai calificată.
În Platforma de Acţiune de la Beijing, capitolul „Femei la Putere şi în Funcţii de Decizie”, guvernelor li se recomandă să încurajeze prezența femeilor în funcții publice alese sau numite, deoarece participarea acestora este necesară pentru ca interesele femeilor să fie luate în seamă. Fără participarea activă a femeilor şi încorporarea perspectivei femeilor la toate nivelurile de decizie, obiectivele de egalitate, dezvoltare şi pace nu pot fi atinse[8]. Tot în aceeași notă, Anne Phillips [9] evidenția că nevoile şi interesele particulare ale femeilor vor fi bine reprezentate atunci când politica nu va mai fi dominată de bărbaţi.
Prin urmare, România mai are încă pași de făcut pentru a ajunge din urmă alte țări ale Europei în privința accesului și a reprezentării femeilor în funcții de decizie politică, dat fiind faptul că am analizat o serie de factori care contribuie la lipsa de reprezentare a femeilor în politică, precum lipsa cotelor de gen, gândirea de tip patriarhal, absența unui sistem electoral părtinitor, dar și prejudecățile și discriminările de gen.
În vederea unei mai bune egalități în ceeea ce privește reprezentarea în funcțiile de decizie dintre bărbați și femei, recomand implementarea de politici privind egalitatea și diversitatea în vederea selecției pe liste, elaborarea de studii și rapoarte dintr-o perspectivă de gen, acțiuni de prevenire și eliminare a tuturor formelor de discriminare, trecerea la un sistem electoral proporțional pentru alegerea Parlamentului României și necesitatea de a construi o societate mai democratică și mai incluzivă.
[1] Paști, Vladimir. (2003). Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România. Editura Polirom. Iaşi.
[2] Băluță, Oana. (2014). Reprezentarea intereselor de gen: între ‘politica ideilor’şi ‘politica prezenţei, în Sfera Politicii, 22(2)
[3] https://anes.gov.ro/
[4] Pippa, Norris. (2004) . Electoral Engineering. Cambridge University Press
[5] Autoritatea Electorală Permanentă
[6] Raport al Ministerului Muncii
[7] https://romanialibera.ro/politica/institutii/de-ce-nu-sunt-mai-multe-femei-in-politica-219013
[8] Platforma de la Beijing, cap. G, pct. 181
[9] Phillips, Anne.(1998) .Democracy and Representation Or Why Should It Matter Who our Representatives Are. în Feminism and Politics, Oxford
