O scrisoare deschisă transmisă de Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică și Navală (ASIAAN) către Președintele României, Prim-ministru și miniștrii de resort trage un puternic semnal de alarmă privind degradarea accelerată a industriei naționale de apărare.

Documentul, semnat de liderii sindicali din 26 de societăți, dezvăluie o realitate ignorată de ani de zile: lipsa investițiilor, subfinanțarea, decizii politice incompetente și marginalizarea producătorilor români de tehnică militară.

Spre deosebire de alte state membre NATO, România nu a condiționat achizițiile externe de transferuri tehnologice către industria locală. Deși au fost semnate contracte de miliarde de euro, acestea nu s-au concretizat în investiții directe, dezvoltare sau modernizare a capacitaților proprii de producție. Sindicaliștii subliniază că lipsa unei strategii coerente a dus la colapsul unor unități esențiale, precum în Polonia, unde astfel de politici au dus la revitalizarea sectorului.

Probleme majore semnalate Printre problemele detaliate în scrisoare se numără:

• Lipsa comenzilor directe din partea MApN, MAI și altor instituții, ceea ce a provocat dezechilibre financiare majore în companiile din domeniu;
• Degradarea infrastructurii din lipsa investițiilor: hale, laboratoare, poligoane;
• Lipsa unui program coerent de reabilitare a obiectivelor strategice;
• Dispariția planurilor de mobilizare și incapacitatea de a răspunde în caz de criză;
• Numiri politice în funcții de conducere, fără expertiză;
• Terenuri excedentare blocate de statutul juridic incert, ce nu pot fi valorificate;
• Credite care împovărează companiile, cum este cazul UM Orăștie, cu o datorie de peste 60 milioane euro.

Documentul detaliază situații specifice din companii aflate în dificultate:

• Electromecanica Ploiești: blocaje cauzate de decizii ale Ministerului Agriculturii;
• Fabricile de muniție: lipsă de pulberi, capsule, bandă tablă;
• Șantierul Naval Mangalia: fără contracte directe, riscă pierderea specialiștilor;
• Romaero: blocaj total din cauza intereselor imobiliare;
• Baza de Reparații Navală Brăila: risc de desființare, deși are importanță strategică.

ASIAAN acuză conducerea Ministerului Economiei și a Ministerului Apărării de lipsă de coordonare și dezinteres față de acest sector esențial. Deși 2025 este în plină derulare, majoritatea societăților nu au bugete aprobate. Nu se fac investiții, nu se negociază contracte colective de muncă, nu se angajează personal, iar lipsa unor comenzi face imposibilă angajarea de noi lucrători.

Sindicaliștii reclamă nefinalizarea următoarelor programe strategice de interes național:

• Transportorul blindat 8×8 flotabil;
• Arma de asalt 5,56 mm NATO;
• Avionul multirol românesc.

De asemenea, sunt necesare acțiuni pentru revitalizarea tancului TR-85 M1 Bizon, re-motorizarea transportoarelor TAB, și finalizarea rachetei cu bătaie de 42 km.

Cereri clare către Guvern ASIAAN solicită:

• Numirea a 109 directori și membri ai CA doar pe criterii de competență;
• Salarizare corelată cu performanța;
• Dialog instituțional real cu ministrul Economiei;
• Acordarea de comenzi și contracte directe pentru relansarea producției.

Liderii sindicali condamnă lipsa de dialog a ministrului Radu Miruță, pe care îl consideră nepregătit și neimplicat. Ei cer premierului Ilie Bolojan să organizeze de urgență o întrevedere cu reprezentanții ASIAAN pentru a dezbate situația critică și a adopta măsuri imediate de redresare.

Industria românească de apărare se află într-un punct critic. Fără comenzi directe, fără investiții și fără o strategie coerentă, riscă să dispară. Sindicatele avertizează că ignorarea acestor semnale va duce la pierderea unui sector strategic național, cu efecte majore împotriva siguranței și suveranității României.

Aurelia Fulger, o femeie cu un trecut profesional discret, dar cu o influență remarcabilă, conduce simultan consiliile de administrație a trei aeroporturi românești: Iași, Satu Mare și Tulcea.

Deși pușini au auzit de ea, Fulger deține o firmă de consultanță care a obținut contracte profitabile cu aeroporturi publice, iar averea ei a crescut considerabil în ultimii ani.

Un CV modest, o influență surprinzătoare Originară din Voluntari, județul Ilfov, Aurelia Fulger a lucrat ca economist la Ȟantierul Naval Oltenița, iar apoi, începând din 1990, a activat la Tarom timp de 15 ani. De atunci, a înființat firma de consultanță Reliance Travel, specializată în servicii de business pentru aeroporturi și companii din domeniul aeronautic.

Conform propriului CV, Fulger a colaborat, de-a lungul timpului, cu instituții precum Tarom, Romatsa, Autoritatea Aeronautică Civilă și diverse aeroporturi locale (Tuzla, Craiova, Arad).

Trei aeroporturi, un singur nume: Fulger Declarația de interese din 2024 arată că Aurelia Fulger face parte din Consiliul de Administrație al trei aeroporturi din România. La Satu Mare, deține chiar funcția de președinte al CA. De asemenea, face parte din structura decizională de la aeroporturile din Iași și Tulcea.

Două dintre aceste aeroporturi sunt printre cele mai puțin frecventate din țară. În luna iunie 2025, doar 45 de pasageri au aterizat la Tulcea, iar Satu Mare a avut 9.005 pasageri, fiind al treilea cel mai puțin folosit aeroport din România. Prin comparație, aeroportul din Iași a gestionat peste 211.000 de pasageri doar în aceeasi perioadă.

Contracte publice și dividende generoase Declarația sa de interese pentru anul 2024 menționează contracte de consultanță cu aeroporturile din Cluj-Napoca și Oradea. În Cluj, Fulger a primit 178.000 de lei pentru o analiză de business plan și revenue management al parcărilor AIAIC. La Oradea, firma sa a încasat 260.000 de lei pentru servicii de consultanță.

Potrivit declarației de avere, Fulger a câștigat 110.000 de lei din indemnizațiile celor trei consilii de administrație din care face parte. Cu toate acestea, grosul veniturilor a venit din dividendele companiilor pe care le controlează: peste 560.000 de lei într-un singur an.

Averea personală Aurelia Fulger deține o casă de 260 mp în Voluntari și declară bijuterii și obiecte de artă în valoare totală de 110.000 de euro. Averea sa este, într-adevăr, remarcabilă pentru cineva care provine dintr-o carieră tehnică modestă și a activat, cel puțin oficial, doar în domeniul public și consultanței de stat.

Probleme de etică și transparență Faptul că aceeasi persoană face parte din structura de conducere a mai multor aeroporturi și, în paralel, oferă consultanță altora din același domeniu, ridică serioase semne de întrebare privind conflictul de interese. De asemenea, experiența anterioară a Aureliei Fulger nu justifică neapărat expertiza necesară pentru astfel de funcții strategice.

Tot mai des, numiri în consilii de administrație ale instituțiilor publice se fac în baza unor relații personale sau politice, fără a fi urmate de selecții transparente. Cazul Fulger pare să urmeze același tipar, iar opacitatea cu care sunt acordate aceste contracte de consultanță adâncește suspiciunile.

Povestea Aureliei Fulger scoate la iveală o realitate incomodă: rețelele de influență din administrația publică românească se pot construi discret, dar cu efecte semnificative. De la un fost economist la conducerea a trei aeroporturi și contracte de sute de mii de lei, traseul doamnei Fulger ilustrează cum lipsa de transparență permite acumularea de putere și resurse financiare considerabile într-un cerc restrâns.

Transparența nu trebuie să fie opțională, iar criteriile de competență ar trebui să prevaleze în ocuparea unor poziții de decizie strategică. Cazuri ca cel al Aureliei Fulger trebuie investigate și reglementate pentru a preveni repetarea lor în viitor.

Sursă: Defapt

În 2024, Monetăria Statului a înregistrat o explozie a cheltuielilor cu salariile, depășind 36 de milioane de lei. Instituția aflată în subordinea Băncii Naționale a României este condusă, de aproape 15 ani, de Octavian Schen, fost electrician devenit director general.

În timp ce angajații primesc „avantaje în natură” sub formă de carne de porc și curcan, conducerea beneficiază de indemnizații și prime care eclipsează chiar și salariul președintelui țării.

Cine este Octavian Schen Octavian Schen a început în 1998 ca electrician la Monetăria Statului. După absolvirea ASE, a trecut prin mai multe funcții: contabil, șef al Resurselor Umane, secretar al consiliului de administrație, contabil-șef. Din 2010, este director general. În CV-ul său, Schen se descrie drept „persoană cu discernământ, persoană de amănunt”.

Evoluția explozivă a salariilor Cheltuielile totale cu salariile în 2024 s-au ridicat la 36.949.639 lei, față de 26.880.592 lei în 2023, conform bilanțului financiar publicat de instituție. Cu peste 230 de angajați, creșterea este semnificativă și pune presiune pe bugetul regiei autonome.

Remunerația directorului general a crescut și ea de la 431.491 lei în 2023 la 681.450 lei în 2024. Cu alte cuvinte, Octavian Schen încasează lunar aproximativ 56.787 lei, dublu față de salariul președintelui României, care este de 26.730 lei.

Prime generoase pentru angajați Pe lângă salarii, angajații Monetăriei Statului au primit în 2024:

• Prime în valoare de 640.000 lei
• Tichete de masă și cadou în valoare de 2,7 milioane lei
• „Avantaje în natură” constând în carne de curcan și porc în valoare totală de peste 148.000 lei

Practica distribuirii cărnii drept beneficiu extrasalarial amintește de perioada comunistă, însă este perfect legală în cadrul regiei autonome.

Indemnizații și beneficii pentru membrii CA Indemnizațiile pentru membrii Consiliului de Administrație au explodat: de la 500.717 lei în 2023 la 1.309.484 lei în 2024. De asemenea, colaboratorii Monetăriei au primit peste 1,99 milioane lei în același an, față de 932.209 lei în anul precedent.

Pensionările, premiate regește Salariații care s-au pensionat au primit prime echivalente cu patru salarii de bază. Valoarea totală a acestor prime a fost de 1.935.357 lei la finalul lui 2024.

Context și impact Monetăria Statului este singura instituție din România care produce monedă, pașapoarte, medalii, decorații, documente cu elemente de siguranță și alte instrumente financiare. Cu un statut special și o poziție-cheie în economie, transparența și eficiența cheltuielilor devin esențiale.

Totuși, nivelul ridicat al remunerațiilor ridică întrebări privind criteriile de performanță, managementul resurselor publice și supravegherea exercitată de BNR. Într-o perioadă în care alte instituții publice sunt nevoite să își restrângă cheltuielile, Monetăria pare o enclavă de privilegii.

Comparație cu alte instituții publice Pentru context, iată câteva comparații relevante:

• Salariul lunar mediu net în România în 2024: ~4.500 lei
• Indemnizația unui ministru: ~23.000 lei
• Salariul guvernatorului BNR (estimativ): ~80.000 lei lunar

Astfel, directorul Monetăriei Statului se situează în topul remunerațiilor din sectorul public, deși nu gestionează politicile monetare sau macroeconomice ale țării.

Cazul Monetăriei Statului scoate în evidență o problemă mai largă a reglementării regimului salarizării în entitățile aflate sub umbrela autonomiei financiare. Deși legal, sistemul pare rupt de realitățile economice și sociale. Fără o reformă în modul de acordare a salariilor și beneficiilor, astfel de cazuri vor continua să alimenteze percepția publică despre inegalitate și risipă în sistemul de stat.

Sursă: G4Media

Două persoane angajate la stat au reușit, în doar câțiva ani, să acumuleze active în aur în valoare totală de peste 36 de milioane de lei.

Este vorba despre o fostă polițistă de frontieră și un director din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP). Informațiile din declarațiile lor de avere nu reușesc să justifice aceste investiții spectaculoase, fapt ce ridică semne de întrebare privind sursa reală a fondurilor.

Context: De ce contează Declarațiile de avere sunt un instrument-cheie în menținerea transparenței și combaterii corupției în sectorul public. Orice discrepanță semnificativă între venituri și active trebuie investigată, mai ales atunci când este vorba despre angajați care au ocupat sau ocupă funcții publice sensibile. În acest caz, aurul tranzacționat prin bursă este un element inedit, dar suficient de concret pentru a atrage atenția.

Cristina Ciuciulete: aur cât pentru o bancă Fosta ofițeră de la Poliția de Frontieră, Cristina Ciuciulete, a declarat în 2022 că deține 111.200 de unități XAU, echivalentul a peste 26,8 milioane de lei la cursul mediu din 2020. XAU este un simbol bursier folosit pentru a reprezenta o uncie troy de aur (31,1 grame) tranzacționată în cadrul unor instrumente financiare precum ETF-uri sau CFD-uri.

Ciuciulete nu a explicat clar cum a reușit să acumuleze această avere. A menționat că fondurile ar proveni dintr-un credit de nevoi personale (40%), misiuni internaționale (40%) și sprijin de la părinți (20%). Însă, declarațiile de avere din perioada 2019-2022 nu menționează astfel de surse semnificative, iar veniturile salariale sunt anonimizate.

Analizând grila de salarizare din 2020, un ofițer specialist putea încasa maximum 8.400 de lei net pe lună, iar un ofițer cu funcție de comandă, până la 12.290 de lei. În același an, Ciuciulete a contractat un credit de 264.000 de lei și a cumpărat un apartament de 42 mp.

Biografia Cristinei Ciuciulete este una comună în structurile de ordine publică: școală de agenți la Oradea în 2007, facultate la Academia de Poliție din 2017, iar până în 2022 a lucrat la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. În prezent, afirmă că locuiește în Varșovia și este înscrisă în programe de formare psihoterapeutică.

Sebastian Domuț: de la consilier juridic la director cu aur Sebastian Domuț, actual director în cadrul AEP și fost consilier juridic al Prefecturii Satu Mare, apare în declarațiile de avere din 2022 cu o achiziție de 35.975 unități XAU. La un preț mediu de 271 lei/unitate, investiția valorează aproximativ 9,75 milioane lei.

Întrebat despre proveniența fondurilor, Domuț a declarat că este vorba despre o interpretare eronată: acea sumă ar reprezenta valoarea de piață a 103 grame de aur XAU, nu un stoc de aproape 36.000 de unități. Totuși, în documentul oficial apare clar cifra de 35.975 XAU, ceea ce corespunde unei cantități de peste 1.100 kilograme de aur.

Discrepanțele nu se opresc aici. În declarația de avere din 2021, Domuț nu mai menționează o casă, un teren și două credite de 280.000 lei, fără a oferi explicații privind dispariția acestora. Între timp, veniturile salariale ale familiei au rămas constante, iar soția sa este profesoară la un liceu din Baia Mare.

Mecanismele de control, depășite Situația celor doi funcționari subliniază limitele actuale ale sistemului de declarare și verificare a averilor. Deși ANAF și ANI au atribuții clare în acest sens, lipsa de transparență și interpretările vagi permit evitarea unor controale riguroase.

XAU, fiind un instrument financiar volatil și adesea listat pe platforme internaționale, permite ascunderea sursei fondurilor și manipularea valorii declarate. Acest aspect ar trebui reglementat mai strict în legislația privind transparența veniturilor publice.

întrebări fără răspuns Până la clarificarea oficială a circumstanțelor acestor achiziții, rămâne întrebarea fundamentală: cum pot doi angajați ai statului român să cumpere aur în valoare de peste 36 de milioane de lei fără să declare venituri proporționale? Răspunsul nu poate fi găsit doar în declarații. El trebuie căutat printr-o investigație oficială care să verifice toate sursele posibile de venit, tranzacțiile și relațiile din jurul acestor persoane.

Într-un stat de drept, astfel de semnale nu pot fi ignorate. Ele sunt simptomul unui sistem unde integritatea trebuie nu doar clamată, ci și dovedită prin acțiuni clare, transparente și riguroase.

Sursă: Publicrecord

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), instituție-cheie aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, ar trebui să fie scutul României împotriva spălării banilor și finanțării terorismului.

În realitate, oficiul este o sinecură politică bine întreținută, condusă astăzi de două personaje cu conexiuni discutabile și cariere ancorate în rețeaua funcțiilor la stat: avocatul Bogdan Stan și generalul în rezervă Ilie Aprodu.

În ultimii ani, ONPCSB nu a fost implicat vizibil în niciun caz răsunător de spălare de bani, deși legislația îi oferă prerogative clare: analiza tranzacțiilor suspecte, sesizarea procurorilor și colaborarea cu SRI în cazuri de risc terorist.

În 2024, numărul „rapoartelor de tranzacții suspecte” a crescut cu 5,62% față de 2023 și cu 40,05% față de 2022, dar fără rezultate notabile în investigarea marilor dosare financiare. Raportul anual al instituției e aproape identic cu cel din anul precedent, semn că activitatea reală e redusă la minimul birocratic.

Bogdan Stan – președintele, cu trecut la ANI și legături PSD

În februarie 2025, Bogdan Stan a fost numit președinte al Oficiului. Jurist de profesie, cu studii la controversata Academie Națională de Informații Mihai Viteazul a SRI, Stan este cunoscut pentru legăturile cu lumea politică. A fost președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), apoi consilier la Radiodifuziune, membru în consiliile de administrație ale unor companii listate, toate controlate politic.

Cel mai important detaliu? Este asociat în două firme energetice (Energy Sunland și Twoforsun Energy SRL) cu senatorul PSD Sorin Moise, fratele actualului președinte ANI, Florin Ionel Moise. Cu toate acestea, Stan nu și-a declarat aceste afaceri în declarația de interese, o omisiune gravă pentru un funcționar public de rang înalt.

Ilie Aprodu – vicepreședinte, general de armată, pensionar de lux și sinecurist în serie

În funcția de vicepreședinte al ONPCSB, din 2019, se află generalul în rezervă Constantin Ilie Aprodu, un apropiat al lui Gabriel Oprea și pensionar special cu pensie de 141.600 de lei/an.

Cariera sa e o listă lungă de sinecuri:

• Secretar general la Ministerul Agriculturii (în epoca Năstase)

• Auditor la Curtea de Conturi

• Director financiar la Spitalul Carol Davila

• Membru în consiliile Romsilva și Apele Române

• Cadru didactic la ASE

• Membru în comitetul interministerial al EximBank – remunerație: 232.800 lei/an

În 2021, ginerele lui Gabriel Oprea, Alexandru Marius Tudor, a fost angajat în Oficiu ca șef de serviciu, deși fusese dovedit ca plagiator alături de soția sa, Ana Maria Oprea (fiica fostului ministru).

În ciuda bugetului consistent și a importanței strategice, ONPCSB pare mai preocupat de instalarea oamenilor „potriviți” în funcții decât de prevenirea criminalității financiare. De-a lungul timpului, oficiul a fost implicat în scandaluri:

• În dosarul „Mătușa Tamara”, cel care a declanșat ancheta lui Adrian Năstase

• Rapoarte critice din partea Consiliului Europei privind eficiența instituției

• Plângeri interne pentru abuzuri și presiuni din partea lui Aprodu, semnalate inclusiv Ministerului de Finanțe

O sesizare internă transmisă de angajați descria atmosfera toxică din Oficiu, unde Aprodu ar fi folosit „amenințări directe și indirecte” pentru a forța obediența.

Lista de conexiuni și numiri încrucișate arată o rețea consolidată în ani de zile:

• Bogdan Stan – fost ANI, actual ONPCSB, partener de afaceri cu Sorin Moise (PSD)

• Florin Moise, fratele lui Sorin, este actualul președinte ANI

• Ilie Aprodu, numit de guvernul Dăncilă, este legat de Gabriel Oprea și nașul unei fiice a lui Petre Daea

• Alexandru Tudor, ginerele lui Oprea, e angajat la ONPCSB din 2021

Toate aceste nume conduc o instituție care, în mod ironic, ar trebui să fie imună la rețele clientelare și conflicte de interese.

ONPCSB are capacitatea legală de a:

• accesa informații bancare, fiscale și patrimoniale

• analiza fluxuri financiare suspecte

• sesiza DNA, DIICOT sau Parchetul General

• colabora cu serviciile de informații și partenerii internaționali

În mâini greșite, o asemenea instituție poate deveni un instrument politic sau, mai grav, un paravan pentru mușamalizări.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, care ar trebui să stea în prima linie împotriva corupției și crimei financiare, a fost confiscat de rețele de interese, nepotism și impostură.

Cu un general pensionar preocupat mai mult de consilii de administrație și rudele prietenilor, și cu un avocat SRI-ist cu conexiuni PSD, ONPCSB pare mai interesat de confortul personal decât de urmărirea banilor murdari.

Sursă: Libertatea

Fotografii colaj: Agerpres, ase.ro

Într-un an electoral cu patru runde de alegeri, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a schimbat modul de utilizare a fondurilor de urgență.

Începând cu 2024, ajutoarele de urgență nu au mai fost direcționate doar către victimele calamităților, bolnavii grav sau cazurile sociale extreme, ci și către racordarea locuințelor la apă și gaze. În premieră, statul a finanțat conectarea unor gospodării din mediul rural la utilități, o decizie controversată, contestată din interiorul propriei instituții.

La 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare o modificare a Legii 196/2016, privind venitul minim de incluziune. Modificarea, subtilă dar cu impact major, a fost adusă articolului 84, care stabilește cine poate primi ajutoare de urgență.

Vechea formulare includea „alte situații ce pot conduce la apariția riscului de excluziune socială”. Noua variantă include și „sporirea riscului de excluziune socială”.

Acest simplu adaos legislativ este invocat acum de ANPIS pentru a justifica racordările la rețeaua de apă ca fiind eligibile pentru sprijin financiar. Potrivit instituției, lipsa accesului la utilități sporește riscul de excluziune, așadar ajutoarele sunt „justificate legal”.

Un angajat ANPIS, care a ales să vorbească sub protecția anonimatului, a transmis pentru G4Media.ro că ajutoarele acordate în anumite localități din județul Dâmbovița nu doar că nu au respectat spiritul legii, dar au fost folosite ca instrument electoral:

„S-au dat ajutoare de urgență pentru ca oamenii să voteze PSD. Este ilegal. Nu exista riscul menționat în hotărârea de guvern pentru aceste persoane.”

Concret, în comuna Vulcana Băi, prin HG 1442/2024, 16 locuitori au primit între 2.700 și 4.000 de lei pentru racordarea la apă, în noiembrie 2024 – cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare. În mai 2024, alți 15 locuitori din aceeași localitate primiseră câte 2.200 de lei, tot cu acest scop.

Ajutoarele de urgență sunt aprobate prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii. Lista include numele beneficiarilor și sumele primite, dar nu și motivul acordării. De obicei, aceste fonduri se acordă în cazuri grave – calamități, incendii, accidente, boli – dar în 2024, motivarea a devenit mult mai laxă.

Într-un document transmis oficial G4Media.ro, ANPIS argumentează că:

„Ajutoarele pot fi acordate și în alte situații deosebite care sporesc riscul de excluziune socială.”

Potrivit datelor oficiale transmise de ANPIS:

• În 2024, s-au acordat ajutoare de urgență în valoare totală de 167,52 milioane lei, pentru 8.243 de beneficiari.

• În 2023, s-au acordat doar 23,4 milioane lei.

• În 2022, suma a fost de 7,3 milioane lei.

• În perioada 2019–2023, totalul a fost de 240 milioane lei. Doar în 2024 s-a cheltuit aproape 70% din această sumă.

ANPIS: „Sunt evenimente excepționale”

Instituția justifică explozia ajutoarelor printr-o serie de „evenimente excepționale”, cum ar fi:

• inundațiile din Galați, Vrancea, Vaslui și Neamț

• explozia de la Crevedia (august 2023, dar cu ajutoare acordate în 2024)

• cazuri de incendii, boli grave, accidente, persoane cu dizabilități și fără sprijin familial

Cu toate acestea, cazul din Vulcana Băi nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.

Primarul Emil Drăghici conduce comuna Vulcana Băi de peste 30 de ani și a fost reales în 2024 ca independent susținut de PSD. Este și președintele Asociației Comunelor din România și reprezentant în Comitetul European al Regiunilor.

Ajutoarele au fost aprobate în comuna sa în două tranșe, chiar în ani electorali. Avertizorul de integritate susține că modelul din Dâmbovița a fost rapid observat de alte agenții județene de plăți:

„După ce s-a aflat de ajutoarele pentru racordări, alte AJPIS-uri întreabă ce articol s-a modificat ca să ceară și ele.”

Avertizorul a transmis și concluziile unui control al Curții de Conturi din 2023, care a identificat:

• ajutoare acordate către tineri care nu mai aveau dreptul legal

• alocații pentru persoane cu venituri peste plafonul legal

• plăți simultane către ambii părinți pentru creșterea copilului

• stimulent de inserție dublu sau nejustificat

Instituția a făcut mai multe recomandări de recuperare a prejudiciilor, dar situația de fond a rămas aceeași: ANPIS distribuie bani în funcție de criterii greu de verificat public.

Modificarea subtilă a unei legi, extinderea discretă a categoriilor eligibile și explozia bugetului pentru ajutoare de urgență exact într-un an cu patru runde de alegeri – toate duc la concluzia că ajutoarele sociale au fost instrumentalizate politic.

Cu fonduri de stat direcționate în mod selectiv, într-un cadru legal interpretabil, și fără transparență asupra criteriilor reale, ANPIS a devenit un jucător discret, dar influent în campania electorală.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Sursă: G4Media

După aproape trei decenii de pierderi și un deceniu de procedură de faliment, Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani a fost ștearsă definitiv din registrul economic al României. Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat oficial falimentul pe 10 iunie 2025, închizând un capitol rușinos al economiei de stat: o pierdere de peste 1 miliard de euro pentru bugetul României.

În ciuda pierderilor cronice, conducerea CNH a încasat ani la rând indemnizații de până la cinci ori salariul de bază, sporuri și beneficii, într-un sistem în care performanța economică a lipsit cu desăvârșire. Șefii companiei erau, în majoritate, abonați politici, susținuți de partidele aflate la guvernare.

În 2005, când CNH avea peste 13.000 de angajați, a înregistrat pierderi de 180 de milioane de lei. În 2010, pierderile au ajuns la 638 milioane de lei, iar datoriile totale depășeau 4,8 miliarde.

Conform bilanțului final din 2023, CNH avea datorii de 5,4 miliarde de lei, echivalentul a 1,08 miliarde de euro. Din acestea, 1,4 miliarde erau datorii directe, restul reprezentând dobânzi și penalități. Cele mai mari sume nerecuperate erau către:

• Bugetul asigurărilor sociale: peste 2,79 miliarde lei

• Bugetul sănătății: 654 milioane lei

Lichidatorul Expert Insolvență SPRL a încheiat procedura de faliment, invocând lipsa fondurilor și imposibilitatea continuării demersurilor judiciare. În zece ani de insolvență, s-au recuperat doar 7 milioane de lei:

• 6 milioane în 2016

• 1 milion în 2018

În ultimele șase luni ale anului 2024, suma recuperată a fost de sub 9.000 de lei, în timp ce costurile procedurale depășeau 248.000 lei.

Deși peste 99% din masa credală a companiei era deținută de stat (prin ANAF și AJFP Hunedoara), Ministerul Finanțelor a refuzat să mai finanțeze costurile de procedură, considerând că nu mai există șanse de recuperare.

Instanța a fost de acord: „Niciun creditor nu s-a oferit să avanseze cheltuielile, iar fără acestea nu se pot realiza demersuri de recuperare.” Așa s-a încheiat oficial povestea CNH – cu datorii uriașe și zero responsabilitate asumată.

CNH a fost înființată în 1998, prin reorganizarea Regiei Autonome a Huilei. La acel moment, statul pompa anual sute de milioane de euro în minele din Valea Jiului, care produceau 2 milioane de tone de huilă. Prime de vacanță, deconturi, cărbune gratuit – toate oferite pe bani publici.

Deja până în 2002, compania acumulase pierderi de 350 de milioane de euro. Între 2000 și 2002, statul a alocat peste 70 de milioane de euro sub formă de ajutor de stat.

Conform unui raport al Curții de Conturi, managerii numiți politic primeau sporuri nejustificate și prime de performanță, în timp ce compania se afunda în datorii.

Până în 2011, Comisia Europeană permitea acordarea de ajutoare de stat în minerit. România a primit o derogare până în 2018. Totuși, în 2012, Guvernul decide lichidarea CNH, dar creează imediat o nouă companie – Societatea Națională a Huilei (SNH) – care preia activele „viabile”, fără datorii.

Minele Livezeni, Lonea, Vulcan și Lupeni au fost transferate la SNH, care în 2012 a fuzionat cu nou-înființatul Complex Energetic Hunedoara (CEH).

Minele neviabile – Petrila, Uricani și Paroșeni – au fost trecute în Societatea Națională de Închideri a Minelor, susținută printr-un ajutor anual de 35 de milioane de euro.

CNH a rămas doar o cochilie administrativă, fără active, dar cu peste 5 miliarde de lei datorii. Dezastrul a fost transmis mai departe.

Pe 31 martie 2025, Complexul Energetic Hunedoara a intrat la rândul său în faliment. Companiile moștenitoare ale CNH nu au reușit nici ele să supraviețuiască.

Statul român a pierdut controlul, iar sumele pompate în decurs de 27 de ani au fost înghițite de un sistem în care performanța economică a fost mereu secundară față de interesele politice.

Cazul CNH este emblematic pentru modul în care companiile de stat pot deveni găuri negre bugetare, fără responsabilități asumate, fără transparență și fără consecințe.

Un miliard de euro s-a evaporat, fără ca cineva să răspundă penal, fără reforme, fără o analiză publică reală.

Sistemul a fost întreținut de guverne succesive, funcționari indiferenți și directori privilegiați. CNH este azi istorie. Dar dacă nu se schimbă regulile jocului, urmează și alte „istorii” similare.

Sursă: Libertatea