Chiar și printre colegii săi, numărul 10 brazilian, Pelé, a ieșit în evidență. De la Puskas la Platini, aceștia nu au simțit niciodată că Pele era din această lume, scrie GOAL.
În ziua în care Neymar a devenit recordmanul de goluri din toate timpurile al Braziliei, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale pierdute în fața Croației, Pele i-a adus un omagiu succesorului său cu umilința sa caracteristică.
„Din păcate, ziua nu este cea mai fericită pentru noi”, a scris el de pe patul său de spital, „dar tu vei fi întotdeauna sursa de inspirație la care mulți aspiră să devină”.
Ar fi putut la fel de bine să vorbească despre el însuși
Pele a fost înmormântat marți în Santos, dar dacă scenele emoționante din Brazilia și din întreaga lume ilustrează ceva, este faptul că el este, așa cum scrie pe tricourile cu numărul 10 atârnate în fața stadionului Vila Belmiro, „Regele etern”.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a făcut apel la fiecare țară să numească un stadion după emblematicul număr 10 al Braziliei, astfel încât acesta să fie cunoscut pentru totdeauna de generațiile viitoare. Totuși, nu este chiar necesar. Așa cum a spus odată Jose Mourinho, „Pele este fotbalul”. Cele două sunt indivizibile.
Există un motiv pentru care sportivi de toate vârstele din întreaga lume îi aduc în prezent un omagiu. Este pentru că a transcendat sportul ca primul superstar cu adevărat global al jocului.
Chiar și artistul Andy Warhol s-a simțit obligat să recunoască: „Pele a fost unul dintre puținii care mi-a contrazis teoria: în loc de 15 minute de faimă, el va avea 15 secole”.
Moartea nu înseamnă, așadar, sfârșitul moștenirii lui Pele. Dimpotrivă, în vremuri tulburi și deziluzionante pentru „The Beautiful Game”, moartea sa ne-a reamintit tuturor de ce ne-am îndrăgostit atât de joc, cât și de Pele, în primul rând.
Pele nu a făcut totul doar pentru prima dată. A făcut și lucruri pe care nimeni nu le-a mai reușit de atunci, lucruri care nu păreau posibile pentru un simplu muritor.
Într-adevăr, chiar și printre cei mai mari jucători ai jocului, Pele a ieșit în evidență, pentru că nu părea a fi din această lume. După cum a spus Michel Platini, „Să joci ca Pele, înseamnă să joci ca Dumnezeu”.
Tocmai din acest motiv, Ferenc Puskas a insistat mereu că Alfred Di Stefano a fost cel mai bun jucător din istorie – pentru că el a simțit că Pele a fost mai mult decât un fotbalist.
„Era mai presus de asta”, susținea legendarul jucător de picior stâng. Pele era, așa cum susținea Johann Cruyff, capabil să depășească „limitele logicii”.
De exemplu, Pele nu era un om înalt – și totuși era un uluitor jucător de cap cu mingea, așa cum a demonstrat în finala Cupei Mondiale din 1970.
„Mi-am spus înainte de meci că este făcut din piele și oase ca toți ceilalți”, avea să dezvăluie mai târziu italianul Tarcisio Burgnich. „Dar m-am înșelat”.
Într-adevăr, după doar 18 minute de joc, Pele a sărit mult peste Burgnich și a trimis cu capul în plasă o centrare a lui Rivellino.
Din fericire, numărul 2 italian nu a fost prea aspru cu el însuși pentru că a fost învins atât de ușor în aer. „Am sosit cu speranța de a opri un om mare”, a explicat el, „dar am plecat convins că am fost învins de cineva care nu s-a născut pe aceeași planetă cu noi toți”.
Burgnich nu a fost singurul în această privință. Doar Fontaine a marcat 13 goluri la Cupa Mondială din 1958 – și totuși, când a împărțit terenul cu Pele în semifinală, s-a simțit nepotrivit, ca și cum ar fi trebuit să renunțe la fotbal.
Între timp, atunci când Pele a marcat golul său solist uimitor în finală, jucătorul suedez Sigvard Parling a recunoscut că s-a gândit să aplaude. Pele avea doar 17 ani la acea vreme.
Avea să mai câștige încă două Cupe Mondiale, iar capodopera sa a venit în 1970, când a jucat rolul de dirijor într-o simfonie Selecao care a încântat fanii fotbalului așa cum nicio altă echipă nu a mai făcut-o înainte sau după aceea.
Prin urmare, este curios faptul că, în ultima vreme, s-a instaurat o convingere greșită conform căreia măreția lui Pele este o iluzie, iar cifrele sale uluitoare și palmaresul său de trofee sunt înșelătoare.
Principalul argument pare să fie acela că nu s-a dovedit niciodată în Europa, ceea ce este bizar, având în vedere că a marcat în mod gratuit împotriva celor mai bune echipe de pe continent, atât pentru Santos, cât și pentru Brazilia, și într-o epocă în care arbitrii nu ofereau aproape nicio protecție pentru atacanți.
Este suficient să ne uităm la modul în care Brazilia lui Pele a fost literalmente eliminată de la Cupa Mondială din 1966 pentru a găsi dovezi ale brutalității jocului din acea perioadă.
De asemenea, merită să ne amintim că Pele a fost considerat o comoară națională, ceea ce l-a împiedicat să se mute în străinătate în anii săi de glorie.
Totuși, acest lucru nu ar trebui să diminueze dominația sa internă
La urma urmei, Brazilia s-a lăudat cu multe dintre cele mai bune talente ale jocului, după cum a subliniat Selecao câștigând trei dintre cele patru Cupe Mondiale între 1958 și 1970.
Totuși, în cele din urmă, disputa meschină pentru titlul de cel mai mare jucător al fotbalului este irelevantă. Ceea ce contează, așa cum a spus Pele însuși, este inspirația, amintirile, moștenirea pe care a lăsat-o în urmă.
Cu puțin timp înainte de a se stinge din viață, Pele a scris că „Fotbalul este bucurie. Este un dans. Este o adevărată petrecere”.
Așadar, deși această zi este cu siguranță „nu este cea mai fericită zi pentru noi”, ar trebui să fie și o celebrare a unei vieți remarcabile, a unui fotbalist fantastic și a unui rege etern.
Poate că Burgnich și Platini au avut dreptate de la bun început. Poate că Pele nu a fost niciodată de pe această planetă.
Poate că a fost trimis de sus. Și poate că acum a plecat pur și simplu acasă.
BERBEC
TAUR
GEMENI
RAC
LEU
FECIOARĂ
BALANȚĂ
SĂGETĂTOR
VĂRSĂTOR
PEȘTI
RAC
